RO | EN MyAccount
Caută

Conferința EDUCAȚIA ÎN SECOLUL XXI – prezent și perspective
DIALOGURI ULBS: învățământ universitar – învățământ preuniversitar

Cadrul conferinței

ducatia secolului XXI vizează procesul complex de formare şi dezvoltare prin îmbunătăţirea performanţelor a fiecăruia dintre noi. Reforma învăţământului în România subliniază importanţa comutării accentului de pe latura informativă a procesului educativ spre cea formativă, atât de deficitară până nu demult. Se ignoră astfel armonizarea laturii cognitive a persoanei cu cea afectivă, atitudinală şi comportamentală. Intr-un astfel de cadru educaţional elevul este tratat ca un "recipient" pentru informaţii şi mai puţin ca o persoană reală, cu individualitate şi reacţii emoţionale determinate de tribulaţiile unei personalităţi în formare. Învaţamantul românesc preuniversitar și universitar deopotrivă trebuie să aibă ca scop formarea de persoane cu resurse adaptative la solicitările sociale şi psihologice ale vieţii, cu un sistem axiologic ferm conturat. Conceperea şcolii ca o instituţie socială cu funcţii multiple, aptă să răspundă eficient nevoilor psihologice şi sociale ale elevului, să asigure cadrul optim pentru starea sa de bine, pentru diminuarea şi prevenirea tulburărilor de adaptare specifice vârstei, pentru formarea unor cetăţeni responsabili ai societăţii civile, este vitală. În acest sens, ne propunem să identificăm soluții și modalități eficiente de colaborare și sprijin, prin dialoguri între profesorii din mediul preuniversitar și universitar, menite să conducă la armonizarea eforturilor noastre în beneficiul tinerilor pe care îi formăm.

Calendarul conferinței

  • 25 aprilie 2014: înscrierea participanților on-line (numele şi prenumele, titlul ştiinţific, afilierea instituţională; titlul comunicării, rezumatul de aprox. 400 de cuvinte insotit de 5-8 cuvinte-cheie) pe pagina web: www.ulbsibiu.ro/45/ed21/inscriere

  • 12 mai 2014: susținerea activităților conferinței, orele 14.00-18.00, în Aula Magna, strada Lucian Blaga, nr. 2A

  • 30 mai 2014: termen limită de trimitere a lucrărilor in-extenso, lucrări care vor fi selectate si publicate într-un volum al conferinței editat de către Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu.

COMITET DE ORGANIZARE

  • Prof.univ.dr. Livia Ilie (ULB Sibiu)
  • Conf.univ.dr. Elena Lucia Mara (ULB Sibiu)
  • Inspector școlar, prof Anca Voineag (ISJ Sibiu)
  • Inspector școlar, prof Daniela Muntean (ISJ Sibiu)

COMITET ȘTIINȚIFIC

  • Prof.univ.dr. Maria Vințan (ULB Sibiu)
  • Pr. Conf. univ. dr. Ioan-Mircea Ielciu (ULB Sibiu)
  • Conf.univ.dr. Florin Sofonea (ULB Sibiu)
  • Şef lucr. dr. Boţa Gabriela (ULB Sibiu)
  • Şef lucrări dr. Mihai Ognean (ULB Sibiu)
  • Şef lucrări dr. Mirela Stanciu (ULB Sibiu)
  • Lect. univ.dr. Alina Georgeta Mag (ULB Sibiu)
  • Lect.univ. dr. Valerica Sporiș (ULB Sibiu)
  • Lect. univ. dr. Silviu Purece (ULB Sibiu)
  • Lect. univ. dr. Camelia Budac (ULB Sibiu)

PROGRAMUL CONFERINȚEI

  • 14.00-14.45 Cuvânt deschidere
  • Rector, Prof.univ.dr. Ioan Bondrea
  • Prorector, Prof.univ.dr. Livia Ilie
  • Reprezentanți ISJ Sibiu, Inspector școlar general Ștefan Firu
  • Inspector școlar, prof.Anca Voineag
  • Inspector școlar, prof. Daniela Muntean
  • 14.45-15.00 Pauză de cafea
  •  
  • 15.00- 18.00 Desfășurarea lucrărilor pe secțiuni
  • 1. Învățământ preșcolar și primar
  • 2. Limbă și comunicare
  • 3. Matematică și științe
  • 4. Tehnologii

Dialoguri și experiențe - masă rotundă

  • Axe tematice propuse:
  •  
  • Orientarea școlară și profesională a elevilor
  • Formarea studenților prin practica pedagogică
  • Perfecționarea cadrelor didactice din învățământul preuniversitar
  • Cooperarea ULB Sibiu cu mediul preuniversitar în proiecte educaționale

PREGĂTIREA LUCRĂRII / MANUSCRISULUI

Lucrările vor fi redactate folosind una dintre versiunile de procesare de text: WORD (98, 2000), pe o singură faţă, la un rând; textul va fi aliniat la stânga şi la dreapta (Justified)

  • distanţele faţă de margini vor fi: sus 2,5 cm; jos 2,25 cm; stânga 2,25 cm; dreapta 2,25 cm.
    Lucrarea se va redacta cu font Times New Roman, cu următoarele specificaţii:
  • titlul lucrării va fi scris cu majuscule, TNR bold, italic, 11pt, centrat (cuvintele din titlu, pe care autorul doreşte să le evidenţieze, vor fi încadrate de ghilimele);
  • la două rânduri sub titlu se va nota: numele şi prenumele autorului (autorilor) cu majuscule, TNR bold, 11 pt., precedate de gradul didactic şi urmate de denumirea instituţiei de provenienţă, toate acestea fiind centrate;
  • rezumatul şi 5-8 cuvinte-cheie se vor scrie obligatoriu în limba engleză, cu TNR italic, 11 pt. la 2 rânduri distanţă faţă de numele instituţiei;
  • la două rânduri sub cuvintele-cheie se va scrie textul lucrării, TNR 11 pt., cu spaţiere de un rând;
  • titlurile capitolelor şi subcapitolelor vor fi scrise cu font TNR bold, 11 pt. şi vor fi numerotate cu cifre arabe, respectiv cu litere mici.
  • Notele bibliografice vor fi scrise la subsolul fiecărei pagini, cu TNR 9 pt.
  • Bibliografia va apărea la sfârşitul lucrării, în următoarea ordine: titlul Bibliografia (sau referinţe bibliografice etc.) va fi aliniat la stânga şi scris cu TNR 11 pt, bold; autorii vor fi scrişi în ordine alfabetică: numele autorului (cu majuscule, TNR 11 pt), prenumele (TNR, 11 pt), titlul lucrării cu TNR 11 pt, italic, localitatea, editura, anul, numărul paginii/paginilor (în cazul citării), şi acestea din urmă cu TNR 11 pt

Paginile nu se vor numerota şi este preferabil ca lucrarea să aibă număr par de pagini.



Descărcare:


Conferinta Ed.21.ZIP

Conferinta Ed.21.ISO
Webmail | Liste Mail | Grupuri | Webspace | Newsletter | UMS | e-Learning | Reţea Internă
Informaţii de Contact | Hartă Site | Suport Tehnic LinkedIn - Absolventi ULBS Facebook Twitter YouTube Channel     
Copyright © 1998-2016 Direcția Comunicaţii şi Marketing a ULBS | Termeni de Utilizare