RO | EN MyAccount
Caută
Persoană de contact Teodor Boanta teodor.boanta@ulbsibiu.ro
Tipăreşte ştirea Trimite Articolul RSS Feed

Ambasadorul Emil Hurezeanu va primi titlul de Doctor Honoris Causa al ULBS
  10 Noiembrie 2016
   Aula Magna a ULBS, din cadrul Facultății de Medicină, ora 12:00

Ambasadorul României în Germania, scriitorul și jurnalistul sibian Emil Hurezeanu va primi tilul de Doctor Honoris Causa al Universității 'Lucian Blaga' din Sibiu, într-o ceremonie ce va avea loc în 10 noiembrie, de la ora 12,00, în Aula Magna a ULBS, din cadrul Facultății de Medicină.

'A fost o mare și neașteptată bucurie mesajul Domniilor Voastre, de acum câteva luni, prin care m-ați desemnat candidat la Titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Lucian Blaga din Sibiu!

Sunt un statornic partener al Universității Lucian Blaga din Sibiu. Întâlniri și conferințe academice mi-au purtat deseori pașii pe culoarele edificiului interbelic, mie atât de familiar și drag, de pe Bulevardul Victoriei. Am prețuit mereu vrednicia standardelor universitare și de civilitate ale instituției pe care o conduceți și reprezentați cu multă onoare. Am fost și am rămas un vechi și loial prieten al profesorilor Universității, pe care i-am însoțit pe drumul mai lung sau mai scurt, accidentat și lin al unor cariere și destine de primă mână.

Azi, când discursul despre Europa, civilizație, barbarie și cultură, valori, umanism, refacerea sau sfârșitul lumii noastre este însoțit de atâtea întrebări dureroase, între elegie si odă, Lucian Blaga mi-e contemporan atent și sfătuitor exigent în coordonatele spațiului german și european, atât de frământat și neliniștit, atât de indisolubil legat de destinul istoric al Sibiului, Transilvaniei și României. Iată cum, înaltul titlu de Doctor Honoris Causa al Universității Lucian Blaga din Sibiu, oricât de nemeritat este foarte binevenit. Îndrăznesc să spun că el cade pe un pământ prielnic. El este, mai ales, acceptat cu emoție de un coleg, concitadin, confrate și prieten. Cu cea mai aleasă prețuire și vie gratitudine', a transmis Emil Hurezeanu.


Webmail | Liste Mail | Grupuri | Webspace | Newsletter | UMS | e-Learning | Reţea Internă
Informaţii de Contact | Hartă Site | Suport Tehnic LinkedIn - Absolventi ULBS Facebook Twitter YouTube Channel     
Copyright © 1998-2016 Direcția Comunicaţii şi Marketing a ULBS | Termeni de Utilizare