Persoană de contact Ramona Todericiu ramona.todericiu@ulbsibiu.ro


“Cel mai bun plan de dezvoltare a carierei”
  16 Noiembrie 2015
   Sala M04 - parter, Facultatea de Medicină, ora 09:00

Comunicat de Presă

Selecţia studenţilor pentru concursul

“Cel mai bun plan de dezvoltare a carierei”

- Runda 5 - 

 

Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) în calitate de partener în cadrul proiectului POSDRU "Studentul consiliat - excelent viitor angajat“ - ID 138850 anunță selecția participanților pentru runda a treia a concursului “Cel mai bun plan de dezvoltare a carierei”.

La concurs pot participa studenţii din grupul țintă care au participat  la activităţile de consiliere individuala si de grup (7 ore) organizate în cadrul proiectului. Pe parcursul activitatilor de consiliere studentii au finalizat planul de dezvoltare a carierei si s-au inregistrat pe portalul proiectului: http://portal.studentexcelent.ro/. Inscrierea pe portal este esentiala pentru participarea la concurs.

Studenţii care sunt interesaţi să participe la concursul “Cel mai bun plan de dezvoltare a carierei” trebuie să pregătească, în prima etapă, un dosar care să conţină următoarele documente:

      a) Formularul de înscriere la concurs (Anexa 2)

      b) Planul de dezvoltare a carierei, rezultat în urma şedinţelor de consiliere,

     c) CV-ul candidatului în format Europass

     d) Declaraţie pe propria răspundere privind dreptul de autor si drepturile conexe (Anexa 3)

Anexele pot fi procurate de la Biroul de Consiliere în Carieră a studenților situat pe Str. Lucian Blaga, nr. 2A, Sala M04 - parter (în incinta Facultății de Medicină), unde se vor depune şi dosarele complete, în perioada 16- 18 noiembrie, între orele 9:00 - 15:00.

După evaluarea dosarelor, a CV-urilor şi a planurilor de dezvoltare a carierei se vor desemna participanţii calificaţi la etapa a doua (acei studenti ale căror lucrări au obținut minimum 75 de puncte).

Cea de-a doua etapă a concursului constă în participarea la simularea unui interviu de angajare în baza planului de dezvoltare a carierei întocmit de studenţi. Simularea interviurilor de angajare va avea loc în  19 noiembrie 2015, de la ora 13:00, urmand ca rezultatele sa fie afisate in aceeasi zi. În urma evaluării concurenţilor, fiecare câştigător al concursului primeşte un premiu în valoarea netă de 2000 de lei. În această etapă de implementare a proiectului se vor acorda 8 premii.

Scopul concursului este de a asigura premisele pentru participarea viitorilor absolvenţi de învăţământ superior pe o piaţă a muncii modernă şi dinamică, prin intermediul unei decizii profesionale bazate pe o adecvată consiliere vocaţională, pe dezvoltarea unui plan de cariera cu obiective clare în care se urmăreşte dobândirea şi formarea acelor competenţe şi abilităţi necesare integrării durabile pe piaţa muncii.

Pentru mai multe informaţii vizitaţi site-ul proiectului: http://www.studentexcelent.ro/ sau pagina de Facebook: https://www.facebook.com/studentconsiliat

 

 

 

Întocmit 

                                                                                                                                             Ramona Todericiu

Documente / Legături:



:: Universitatea "Lucian Blaga"
:: Bd. Victoriei 10, Sibiu, România
:: Tel: +40-(269) 21.60.62 | Fax: +40-(269) 21.78.87 | E-mail: rectorat@ulbsibiu.ro | Website: www.ulbsibiu.ro
:: Copyright © 1998-2016 Direcția de Comunicaţii şi Marketing