Persoană de contact Teodor Boanta teodor.boanta@ulbsibiu.ro


Spectacol de Crăciun
  15 Decembrie 2015
   Aula Magna a Universităţii Lucian Blaga din Sibiu, str. L. Blaga, nr. 2., ora 18:30

Universitatea Lucian Blaga din Sibiu vă invită pe data de 15 decembrie, ora 18.30 la Spectacolul Ţesătorul de Vise - Poveste de Crăciun (spectacol al Teatrului Naţional “Radu Stanca”), spectacolul regizat de Florin Coşuleţ, realizat cu participarea extraordinară a Corului Faculăţii de Teologie condus de Pr. prof. Sorin Dobre, a solistului Sebastian Stan şi a Grupului de colindători ai Facultăţii de Ştiinţe Economice.

Dorinţa ancestrală de a colinda în seara de ajun a Crăciunului este un sentiment ce nu ţine de tradiţia anumitei comunităţi, ci este un imbold ce vine din filonul fiinţei umane, împreună cu năzuinţa de a nu fi singur în această perioadă. Într-o astfel de seară, destinele unor tineri se intersectează într-o gară, loc cu precădere destinat întâlnirilor, intersecţiilor, bifurcaţiilor. Şi unul şi altul au câte o viaţă în urmă, plină de întâlniri, de bucurii, de decepţii, de zâmbete şi lacrimi în aparenţă identice pentru toţi, dar în realitate diferite pentru fiecare şi diferite de fiecare dată. Cadrul spaţial şi temporal, foarte rigide la prima vedere, lasă loc unuia mistic, în care îngerii se transformă în oameni, în cei mai umili, iar existenţa reală se contopeşte cu reveria şi cu amintirile copilăriei. Tabloul de sărbătoare se contureză din culorile fiecărui ins în parte, din memoria şi nuanţele fiecărei poveşti, încadrând imagini şi tuşe diverse ce converg spre un singur ţel, acela de a colinda şi de a împărţăşi cu ceilalţi propria poveste. 

“Iarna cu farmecul ei, cu albul ei, cu aerul ei tare și purificator, impune o anumită pregătire, o punere în condiție. Țesătorul de vise anticipează, pregătește, gătește, indiferent de unghiul din care privești, acea Zi. Țesătorul de vise duce mai departe o tradiție și totodată dă întâlnire celor ce vor să se întâlnească; făuritorilor și țesătorilor de vise.”  Florin Coșuleț.

Spectacolul va avea loc în Aula Magna a Universităţii Lucian Blaga din Sibiu, str. L. Blaga, nr. 2. 



:: Universitatea "Lucian Blaga"
:: Bd. Victoriei 10, Sibiu, România
:: Tel: +40-(269) 21.60.62 | Fax: +40-(269) 21.78.87 | E-mail: rectorat@ulbsibiu.ro | Website: www.ulbsibiu.ro
:: Copyright © 1998-2016 Direcția de Comunicaţii şi Marketing