Persoană de contact rectorat@ulbsibiu.ro 0269 218 165


The Duke of Edinburgh’s
   17 Februarie 2015

În data de 04 Martie 2015, la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, va avea loc lansarea oficială a programului The Duke of Edinburgh’s International Award Romania.

Evenimentul susținut de Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu și Inspectoratul Școlar Județean Sibiu va avea loc la Aula Magna în incinta Facultății de Medicină, strada Lucian Blaga, Nr. 2 A Sibiu.

Lansarea va fi marcată de prezența Alteței Sale Regale Principele Nicolae al României ambasador al programului, domnul Shajjad Rizvi președinte al Fundației The Duke of Edinburgh’s International Award Romania și Mihaela Stanciu coordonator național. La eveniment vor participa reprezentanţi ai unor instituţii locale şi naţionale, cadre didactice, elevi și studenți.

Ulterior va avea loc, la finalul lunii martie, formarea cadrelor didactice și lucrătorilor de tineret din Sibiu ca Lideri Award în scopul oferirii de sprijin viitorilor participanți din program, contribuind astfel la dezvoltarea tinerilor și a comunității sibiene.

The Duke of Edinburgh’s International Award a fost inițiat de către Alteța Sa Regală Prințul Philip al Marii Britanii în 1956, fiind prezent în peste 140 de țări la nivel mondial. The Duke of Edinburgh’s International Award este liderul mondial al programelor de dezvoltare personală adresat tinerilor cu vârsta între 14 și 24 de ani care, indiferent de mediul de proveniență, sunt încurajați să desfășoare activități de educație non-formală, care să le asigure o tranziție echilibrată de la adolescență la maturitate. În România, programul este patronat de către Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta a României, susținut de Ministerul Educației și Cercetării Științifice și de Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României.

Lansat la nivel naţional în iunie 2013 în cadrul Galei Regale, programul a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă, fiindu-i recunoscut impactul prin câștigarea Premiului I în cadrul Galei Societății Civile Române 2014, secțiunea de tineret, precum și Premiul I în cadrul primei ediții a Galei Naționale a Societății Civile Tinere din România.

Documente / Legături:



:: Universitatea "Lucian Blaga"
:: Bd. Victoriei 10, Sibiu, România
:: Tel: +40-(269) 21.60.62 | Fax: +40-(269) 21.78.87 | E-mail: rectorat@ulbsibiu.ro | Website: www.ulbsibiu.ro
:: Copyright © 1998-2016Direcția Comunicaţii şi Marketing