RO | EN MyAccount
Caută
Persoană de contact Teodor Boanta teodor.boanta@ulbsibiu.ro
Tipăreşte ştirea Trimite Articolul RSS Feed

Concursul Naţional Studenţesc în Domeniul Inginerie şi Management Moise Ţuţurea
   13 Iunie 2016

 În perioada 2 – 3 iunie 2016 s-a desfăşurat la Bacău Întâlnirea Consorţiului de Inginerie Economică din România (CIER). De această dată gazdă şi organizator al acestor lucrări a fost Facultatea de Inginerie din cadrul Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău.

Trebuie menţionat faptul că a fost o întâlnire aniversară a Consorţiului de Inginerie Economică din România ce a marcat împlinirea a 20 de ani de la înfiinţare, o vârstă a maturităţii depline care marchează multe realizări şi împliniri frumoase şi care s-a consolidat în timp prin prietenii puternice între reprezentaţii domeniului de Inginerie şi Management din toate universităţile româneşti.

În paralel cu lucrările CIER s–a desfăşurat Concursul Studenţesc în Domeniul Inginerie şi Management „Moise Ţuţurea” – faza naţională, la care au fost prezentate un număr de 25 lucrări ştiinţifice. Prezentările lucrărilor şi dezbaterea acestora au fost extrem de interesante, studenţii, reprezentanţi ai domeniului de Inginerie şi Management de la universităţile prezente, dând dovada unei pregătiri teoretice şi practice deosebite. La finalul lucrărilor au fost înmânate premii şi diplome tuturor participanţilor.

Studenţii specializării Inginerie Economică din cadrul Facultaţii de Inginerie a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, s-au numărat din nou printre protagoniştii concursului, lucrările prezentate de aceştia suscitând un interes deosebit prin modalitatea prezentării, dar mai ales prin aplicativitatea practică a lucrărilor prezentate.

Lucrările prezentate de Balteş Lucian şi Taflan Alin de la specializarea IEDM, anul IV, coordonate de prof. univ. dr. Dănuţ Dumitraşcu au fost apreciate şi de către membrii juriului ocupând în final primele două poziţii ale podiumului.

 PREMIUL I

  • Analiza gradului de satisfacţie al absolvenţilor privind alegerea specializării universitare – LUCIAN BALTEŞ, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu

 PREMIUL II

  • Studii privind dezvoltarea unei afaceri în domeniul producţiei de componente auto – ALIN TAFLAN, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu

Documente / Legături:


Webmail | Liste Mail | Grupuri | Webspace | Newsletter | UMS | e-Learning | Reţea Internă
Informaţii de Contact | Hartă Site | Suport Tehnic LinkedIn - Absolventi ULBS Facebook Twitter YouTube Channel     
Copyright © 1998-2016 Direcția Comunicaţii şi Marketing a ULBS | Termeni de Utilizare