Director

Prof. univ. dr. Dan CHICEA

Tel: +40-(269) 23.62.07, Int. 110
E-mail: dan.chicea@ulbsibiu.ro


Activități

Doctoratul considerat “ca cel de-al treilea ciclu în învăţământul universitar” în cadrul Procesului Bologna(1999), reprezintă una din priorităţile învăţământului superior românesc.

Organizarea şi desfăşurarea doctoratului în România este reglementată prin Legea Educatiei nr.1/2011, art.14 din Legea nr.288/2004 privind organizarea studiilor universitare şi Hotărârea Guvernului nr. 681/2011 – Codul studiilor universitare de doctorat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Începând cu anul 1990, Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu devine instituţie organizatoare de doctorat în 6 domenii fundamentale de doctorat (ştiinţe umaniste, ştiinţe inginereşti, ştiinţe economice, ştiinţe juridice, ştiinţe medicale şi teologie) şi de cercetare, continuând astfel o tradiţie îndelungată a învăţământului superior sibian.

Prestigiul câştigat de ULBS în domeniul învăţământului universitar şi doctoral se datorează excelenţei în domeniu, a calităţii şi competitivităţii programelor şi prestaţiei universitare. În cei peste 20 de ani de când fiinţează acest centru de doctorat, au fost acordate 1600 de titluri de doctor în cele 15 specializări de doctorat : filologie, istorie, teologie, drept, inginerie industrială, inginerie si management, inginerie mecanică, ştiinţa şi ingineria materialelor, ştiinţa calculatoarelor, calculatoare si tehnologia informatiei,  economie, management, finanţe, cibernetică şi statistică, medicină si respectiv teatru si artele spectacolului. 

Mediul academic deschis dialogului şi diversităţilor de opinii oferă celor 450 de doctoranzi şi potenţialilor candidaţi la doctorat accesul la programele europene în domeniul studiilor postuniversitare şi la posibilităţile de a colabora cu centre de cercetare renumite, sub îndrumarea a 90 de conducători ştiinţifici de doctorat, profesori recunoscuţi pe plan intern şi internaţional pentru activitatea lor didactică şi de cercetare.

ULBS acordă o atenţie deosebită aspectului internaţional al doctoratului prin primirea la studii a cetăţenilor străini, prin iniţierea de cotutele în colaborare cu universităţii mari din Europa şi America, iar pentru perioada următoare îşi propune să-şi diversifice oferta educaţională cu noi domenii de doctorat cum ar fi: ştiinţe social politice, ştiinţe exacte, ştiinţe agricole şi silvice, arte.


Domenii şi conducători

Domenii şi conducători


Website

http://doctorate.ulbsibiu.ro/


Contact

Adresa: Bd-ul. Victoriei, Nr.10, Sibiu, 550024, România
Tel: +40-(269) 23.62.07, Int. 110
E-mail: dep.doctorate@ulbsibiu.ro
Web: http://doctorate.ulbsibiu.ro