. . .

Finalizarea celei de-a 7-a ediții a proiectului național „Prix Goncourt/ Le Choix roumainˮ



Desfășurat sub patronajul Academiei Goncourt, proiectul „Premiul Goncourt/ Alegerea studenților româniˮ a reunit și anul acesta un juriu format din șapte departamente de literatură franceză din cadrul a șapte universități românești, printre care și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, juriu însărcinat cu decernarea premiului celui mai bun roman francez al anului, pe baza selecției oficiale Goncourt. Înaintea deliberării finale, găzduită de Librăria franceză Kyralina din București, a avut loc deliberarea locală în fiecare centru universitar.

Echipa Facultății de Litere și Arte, formată din studenții: Gudă Ramona, Ianchiș Claudia, Păunescu Giorgiana, Tinca Damaris, Vaida Diana, Zaharie Alin și din masteranzii: Albu Paul, Rusu Iris și Ursu Valeria, echipă coordonată de conf. univ. dr. Dumitra Baron și lector univ. dr. Maria-Otilia Oprea, a avut întâlniri bisăptămânale în decursul lunii octombrie, stabilind progresiv o ierarhie a romanelor.

În data de 1 noiembrie 2019, studenta Damaris TINCA – reprezentanta echipei sibiene a fost prezentă la București pentru a susține romanul ales (Tous les hommes n’habitent pas le monde de la même façon de Jean-Paul Dubois) și a participa la dezbateri, alături de ceilalți 6 reprezentanți din universitățile partenere. Dezbaterile au avut loc în prezența scriitoarei Pauline Delabroy-Allard, laureata Premiului Goncourt-Alegerea României 2018, președintă de onoare a acestei ediții din partea Franței, și a Elenei Diaconu, președintă de onoare din partea României.

Al 7-lea ”Premiu Goncourt-Alegerea României” a fost atribuit romanului Le ghetto intérieur de Santiago H. Amigorena. Numele laureatului a fost anunțat de Michèle Ramis – ambasadoarea Franței în România, în cadrul unei conferințe de presă organizată la Institutul Francez din București, la care au participat: Hélène Roos – directoarea IF România, Mohamed Ketata – director regional al AUF în Europa Centrală și Orientală, Christophe Dridi – președinte director general Dacia și director general Groupe Renault România, scriitoarea Pauline Delabroy-Allard – președinta de onoare din partea Franței, Elena Diaconu – preşedinta de onoare din partea României și Despina Jderu – președinta juriului Goncourt din Universitatea București și reprezentanta juriului studențesc.

Studenții participanți la proiect urmează să primească broșura Goncourt 2019, care centralizează selectiv aprecierile lor pe marginea romanelor citite, precum și diplome de participare emise de Institutul Francez.


/

Detalii

Categorii:

Competitie Proiect

Domenii:

Literatura

Locaţie:

Facultatea de Litere și Arte, ULBS; Librăria Kyralina / Institutul Francez București

Dată de început:

03/09/2019

Dată de încheiere:

01/11/2019

Persoană contact:

Oprea Maria-Otilia

Email contact:

otilia.oprea@ulbsibiu.ro

Link1:

https://www.mediafax.ro/life-inedit/romanul-le-ghetto-int-rieur-a-castigat-premiul-goncourt-alegerea-romaniei-2019-18526814

Link2:

https://www.academiegoncourt.com/?article=1383588392

Link3:

https://www.facebook.com/InstitutulFrancez/?fref=nf

Fişier 1:

Juriu_studenti_ULBS_deliberare_locala_Goncourt_2019.jpg

Fişier 2:

Juriul_studentesc_deliberare_finala_Goncourt_Bucuresti_2019.jpg


Linkuri rapide

Responsabil relații publice

Teodor Boantă teodor.boanta@ulbsibiu.ro Tel. 0269 216669 int. 143