. . .

Rezultatele proiectului „Energie regenerabilă și eficiență energetică - pentru dezvoltarea durabilă în județul Sibiu”



  •  Aproape 1.500 de locuitori din județul Sibiu au participat la atelierele de
    conștientizare;
  • 150 de specialiști au participat la traininguri;
  • 38 de studenți au fost prezenți la Cursul de Protecția Mediului, cu durata de
    un semestru, organizat de Facultatea de Inginerie a Universității „Lucian
    Blaga” din Sibiu;
  •  Un laborator al Universității a fost dotat cu materiale didactice și aparatură
    pentru susținerea activității;
  • Peste 300 de copii din școlile din județul Sibiu au participat la prezentările din cadrul programului Săptămâna Verde la Consiliul Județean Sibiu;

Proiectul „Energie regenerabilă și eficiență energetică – pentru dezvoltarea durabilă în județul Sibiu” a ajuns aproape de final. Acesta a fost implementat de Consiliul Județean Sibiu în parteneriat cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și University of South-Eastern Norway. Proiectul a fost finanțat cu sprijinul granturilor acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin mecanismele financiare SEE și Norvegian 2014 – 2021, în cadrul „Programului de Energie din România”, având o valoare totală de 222.263 euro.

Obiectivul general al proiectului a fost acela de a crește nivelul de informare privind energia regenerabilă și eficiența energetică prin acțiuni de conștientizare și instruire în rândul cetățenilor județului Sibiu, dar și al autorităților publice și al specialiștilor din
companii, prin prezentarea de soluții de eficiență energetică prin surse regenerabile pentru un mediu curat, un mediu climatic stabil și economii de costuri.

Ce am realizat?

  • 35 de ateliere de conștientizare pentru cetățeni, care au avut ca scop o
    mai bună înțelegere a beneficiilor energiei regenerabile și a impactului acesteia în
    eficiența energetică la care au participat aproximativ 1500 de cetățeni;
  • cinci traininguri organizate în orașele din județul Sibiu pentru specialiști, la
    care au participat până în acest moment aproape 150 de specialiști. Ultimul, cel de-al șaselea va avea loc în această săptămână la Ocna Sibiului;
  •  implementarea unui curs de Protecția Mediului pentru studenții
    Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. În cadrul acestuia au fost realizate de către
    studenți machete care au avut ca temă energia verde, acestea fiind prezentate și în cadrul evenimentului „Noaptea Cercetătorilor” organizat de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu;
  •  elaborarea unui Ghid despre beneficiile utilizării energiei regenerabile și
    eficienței energetice în județul Sibiu;
  • ateliere de informare „Descoperă Lumea Energiei Regenerabile” pentru
    aproximativ 300 de copii de la școlile din Sibiu, Săliște și Șelimbăr;
  • chestionar privind „Percepția și cunoștințele cetățenilor cu privire la importanța utilizării energiei regenerabile și a eficienței energetice”.

Proiectul „Energie regenerabilă și eficiență energetică – pentru dezvoltarea durabilă în județul Sibiu” a fost implementat în perioada aprilie 2023 – martie 2024.


/

Detalii

Categorii:

Sustenabilitate

Domenii:

Inginerie

Persoană contact:

conf.univ.dr.Claudiu Isarie

Email contact:

claudiu.isarie@ulbsibiu.ro