Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu consolidează pregătirea în securitate cibernetică prin parteneriatul cu Palo Alto Networks Cybersecurity Academy



Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Palo Alto Networks Cybersecurity Academy, unul dintre cele mai importante programe internaționale dedicate formării specialiștilor în securitate cibernetică. Această colaborare marchează un pas esențial în consolidarea ofertei educaționale a ULBS și subliniază angajamentul instituției de a oferi studenților o pregătire de excelență, aliniată cerințelor pieței globale de muncă.

Palo Alto Networks, lider mondial în domeniul securității cibernetice, furnizează soluții utilizate de peste 95% dintre companiile din topul Fortune 100. Prin intermediul programului academic, compania contribuie la „educarea forței de muncă de mâine”, pregătind studenții pentru cariere de succes într-un domeniu aflat în continuă expansiune. Rețeaua globală a Palo Alto Networks Cybersecurity Academy include peste 3.200 de academii partenere și a implicat până în prezent peste 900.000 de studenți din peste 100 de țări. Parteneriatul aduce un set extins de beneficii pentru comunitatea academică a ULBS, printre care:

  • Curricula actualizată: cursuri de la nivel introductiv la avansat, acoperind securitatea rețelelor, a cloud-ului și a operațiunilor de securitate, aliniate la cadrul NICE
  • Laboratoare practice: experiență directă cu tehnologii Palo Alto Networks, pregătind studenții pentru situații reale din industrie.
  • Certificări profesionale: acces cu discount la certificări recunoscute internațional, precum Palo Alto Networks Certified Cybersecurity Apprentice și Palo Alto Networks Certified Network Security Generalist.
  • Suport educațional: resurse dedicate, inclusiv mașini virtuale licențiate și formare pentru cadrele didactice.
  • Competiții și oportunități internaționale: participarea la evenimente precum Secure the Future Competition sau National Collegiate Cyber Defense Competition (NCCDC).

La nivel global, milioane de locuri de muncă în domeniul securității cibernetice rămân neocupate, iar cererea pentru specialiști este în continuă creștere. Prin această colaborare, studenții ULBS vor avea acces la competențe de ultimă generație și vor fi mai bine pregătiți pentru a răspunde provocărilor unui peisaj cibernetic dinamic și complex.

Parteneriatul cu Palo Alto Networks Cybersecurity Academy consolidează poziția Universității „Lucian Blaga” din Sibiu ca hub de formare în domeniul securității cibernetice. Ne dorim să oferim studenților nu doar cunoștințe teoretice, ci și abilități practice, certificări recunoscute internațional și acces la o rețea globală de experți și oportunități profesionale. Astfel, comunitatea universitară a ULBS va putea accesa pagina oficială a programului, începând cu luna octombrie a acestui an, aici.

Prin această inițiativă, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu își confirmă rolul de instituție orientată spre viitor, dedicată pregătirii profesioniștilor capabili să contribuie la securitatea digitală la nivel național și internațional.

 


Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu consolidează pregătirea în securitate cibernetică prin parteneriatul cu Palo Alto Networks Cybersecurity Academy

Detalii

Categorii:

Internationalizare Tehnologie

Domenii:

Informatica

Persoană contact:

lect. Ioan-Daniel Hunyadi

Email contact:

daniel.hunyadi@ulbsibiu.ro