Festivitatea de deschidere a anului universitar 2025-2026 va avea loc pe 1 octombrie



Pe 1 octombrie 2025, la ora 14:00, studenții anului I ai Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și cei ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” se vor aduna în Piața Mare a Sibiului, pentru a participa la festivitatea de deschidere a anului universitar 2025-2026.

Toamna studențească este primul eveniment de familiarizare a noii generații de studenți ai ULBS cu viața universitară, însă programul care le este dedicat va continua și în zilele următoare.

Fie că este vorba despre întâlnirile pregătite de facultăți, întâlniri cu principalii parteneri ai ULBS, cu structurile suport (Serviciul Erasmus+, Centrul de Serviciii integrate pentru studenți – SmartHub, Biblioteca Universitară, etc.), programul pregătit de universitate are ca scop adaptarea studenților de anul I la tot ceea ce definește cultura organizațională, dar și identificarea opțiunilor de petrecere a timpului liber în orașul Sibiu, într-un mod cât mai plăcut.

Îi așteptăm așadar pe studenții anului I cu mult entuziasm, în Piața Mare! Dar fiindcă nu putem promite soare, vom anunța din timp schimbarea locului de desfășurare, în cazul în care vremea va fi nefavorabilă.


/

Detalii

Categorii:

Ceremonie

Persoană contact:

Relații Publice

Email contact:

relatii.publice@ulbsibiu.ro