A VII-a ediție a Conferinței Naționale de Medicină Invazivă SibiuMed
În perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2025, Facultatea de Medicină a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu va găzdui cea de-a VII-a ediție a Conferinței Naționale de Medicină Invazivă – SibiuMed. Devenit deja o tradiție în calendarul medical național, evenimentul științific din acest an se va desfășura într-un format hibrid.
Conferința reunește anual medici, cadre universitare, rezidenți și specialiști din multiple domenii medicale, oferind un cadru interdisciplinar dedicat celor mai recente evoluții în medicina modernă și în tehnicile invazive.
Ediția din acest an aduce împreună, în sala Aula Magna a ULBS, experți din domenii precum urologie, neurochirurgie, chirurgie generală, ginecologie, cardiologie, diabet și boli de nutriție, ortopedie, psihiatrie și medicină legală, în sesiuni științifice și workshopuri interactive.
„Scopul acestei conferințe este acela de a crea punți între specialități și de a aduce în prim-plan cele mai moderne practici medicale, în beneficiul pacientului și al comunității medicale”, a declarat prof. univ. dr. Ciprian Tănăsescu, președintele conferinței.
La edițiile anterioare, evenimentul a reunit peste 500 de participanți din întreaga țară. Ediția 2025 promite să depășească acest prag, prin contribuția unui număr semnificativ de lectori și a prezentărilor științifice de actualitate.
Programul științific al conferinței și formularul de înscriere sunt disponibile pe site-ul oficial: www.sibiumed.ro