Șase clădiri ale ULBS au fost iluminate în albastru de Ziua Mondială a Diabetului



În fiecare an, pe 14 noiembrie, clădiri reprezentative din marile orase ale lumii sunt iluminate în culoarea albastră, de Ziua Mondială a Diabetului. Inițiativa este parte a mișcării internaționale de crestere a gradului de constientizare asupra riscurilor privind diabetul zaharat, dar și a sprijinului comun față de persoanele afectate de diabet.

ULBS se aliniază în acest an acestei traditii, cu scopul de a atrage atenția asupra impactului pe care diabetul zaharat necontrolat îl are asupra sănătății noastre.

Pe la lângă iluminarea clădirilor Rectoratului, Facultății de Drept, Facultății de Științe Economice, Facultății de Inginerie, Facultății de Litere și Arte/ Facultății de Științe Socio-Umane și a Facultății de Medicină, Ziua Mondială a Diabetului a  fost marcată și prin testarea gratuită a glicemiei, o acțiune susținută de studenți și cadre didactice.

Colaborarea cu Organizația Studenților Mediciniști, sub egida Facultății de Medicină din cadrul Universitatii „Lucian Blaga” Sibiu, a consolidat, și de această dată, parteneriatul valoros între specialiști și viitorii medici.


/

Detalii

Persoană contact:

Relații Publice

Email contact:

relatii.publice@ulbsibiu.ro