„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie(...)?”

Au trecut 159 de ani de când  Mihai Eminescu a scris Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, inspirat de discursul mitropolitului Andrei Șaguna, rostit în plenul Adunării generale a Astrei la Alba Iulia. Întrebarea retorică a poetului este și astăzi un prilej de reflecție. Eminescu ne provoacă, atemporal, să ne întrebăm cine suntem și ce fel de țară vrem să construim.

Pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, sărbătorim geniul eminescian, dar celebrăm și memoria culturală și identitară a poporului nostru. Este un moment pe care îl putem sărbători chiar „cu cartea în față”, fiindcă lectura operei eminesciene este deopotrivă o experiență estetică, o reconectare cu rădăcinile noastre și o complexă sursă de inspirație. De la Eminescu învățăm că dorul nu este doar un sentiment individual, ci și unul colectiv, atunci când rezonează cu locurile natale, cu limba română, cu tradițiile poporului nostru.

Pe Eminescu îl avem cu noi pe tot parcursul vieții: din copilăria în care aflăm despre Somnoroase păsărele, trecând la adolescența în care ne imaginam cu ochii minții strălucirea Luceafărului și ne întâlnim cu lumea fantastică din Sărmanul Dionis, pentru ca apoi, preocupați de spiritul său critic, să descoperim impresionanta  publicistică a poetului nostru național.

Astăzi, în lumea digitalizată, navigăm din ce în ce mai dificil prin multitudinea de informații pe care le primim zilnic. Dar atunci când avem reperele corecte, când ne lăsăm ghidați de cultură, de dorința de a cunoaște și de a învăța, ne păstrăm valorile întregi, devenim conectați la trecut și pregătiți pentru viitor. Acesta este poate una dintre cele mai prețioase emoții pe care o trăim în această zi aniversară: Eminescu ne învață despre frumusețea gândului și despre faptul că prin creație trăim liberi și rămânem vii, dincolo de timp.

Prof. Sorin Radu,

Rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu