Lansare de carte – Sabin Adrian Luca, O viata cu spatele la zid

𝐏𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐭𝐞
„𝐎 𝐯𝐢𝐚𝐭̦𝐚̆ 𝐜𝐮 𝐬𝐩𝐚𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐥𝐚 𝐳𝐢𝐝”, 𝐝𝐞 𝐒𝐚𝐛𝐢𝐧 𝐀𝐝𝐫𝐢𝐚𝐧 𝐋𝐮𝐜𝐚

Departamentuș de Istorie, Patrimoniu și Teologie Protestantă și Centrul de Cercetare a Patrimoniului și Istoriei Socio-Culturale vă invită la o reîntâlnire cu prof. univ. dr. Sabin Adrian Luca, proeminent cercetător al preistoriei.

Luni, 18 𝐦𝐚𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟔, ora 𝟏3:𝟎𝟎, în Aula ”Avram Iancu” (Bdul Victoriei, nr. 5-7), reputatul arheolog, profesor, fost manager al unuia dintre cele mai importante muzee ale Europei (Muzeul Național Brukenthal) și cetățean de onoare al municipiului Sibiu își va prezenta memoriile reunite sub titlul „O viață cu spatele la zid”, apărute la Editura Actual.

Cele patru volume ale seriei „O viață cu spatele la zid” reprezintă o confesiune a autorului despre cele mai importante momente ale vieții sale personale, profesionale și științifice, petrecute în perioada de sfârșit a regimului comunist și in primele decenii ale României post-comuniste .

„Titlul seriei nu este o metaforă decorativă. Este o mărturisire. Fiecare treaptă a memoriilor – de la Treptele Zero și Unu până la Treapta Opt și altele – urcă spre un adevăr asumat, spus cu vocea unui om care a ales să privească înapoi fără teamă și înainte fără iluzii”, descrie dr. Valer Rus, manager al Muzeului „Casa Mureșenilor” Brașov și editor al volumelor, care va fi prezent alături de autor la eveniment.

Lansarea oferă posibilitatea studenților și tuturor celor interesați de cultura și istoria recentă a României prilejul de a dialoga cu profesorul Luca pe marginea celor destăinute de Domnia Sa in volumul de memorii.

Vă așteptăm cu drag pe toți cei care îl cunoașteți pe profesorul Luca dar și pe cei care doriți să îl cunoașteți.

 

Facultatea de Științe Socio-Umane

Detalii suplimentare

Eveniment approbat in Senat -

Submitter email - ioan-marian.tiplic@ulbsibiu.ro

Numar de participanti estimat -

Sala alocata -

 

Data și ora

18-05-2026 @ 01:00 PM pana la
18-05-2026 @ 01:30 PM
 

Tip de eveniment

 

Categorie eveniment

 
Download iCal

Share