ULBS, centru internațional al dezbaterilor despre injustiția de mediu și tranziția verde în Europa Centrală și de Est
Timp de două zile intense și efervescente intelectual, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a devenit unul dintre cele mai importante spații de dezbatere despre injustiția și inegalitățile de mediu din Europa Centrală și de Est. Conferința internațională The Greyzone of the Green Transition: Environmental Inequalities in Central and Eastern Europe, organizată de echipa proiectului ECOJUST, a reunit aproximativ 70 de cercetători, cadre universitare, doctoranzi, activiști și specialiști independenți din 18 țări, interesați de costurile ascunse, contradicțiile și efectele inegale ale tranziției verzi în regiune.
Conferința a fost organizată în cadrul proiectului Doing Environmental Justice: A Theory in Praxis (ECOJUST), un proiect de cercetare derulat timp de trei ani la ULBS, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul, care se apropie de finalizare în vara acestui an, și-a propus să contribuie la dezvoltarea cercetării despre injustiția de mediu în România și Europa de Est, prin investigații interdisciplinare dedicate conflictelor socio-ecologice, tranziției verzi, transformărilor rurale, muncii precare și relației dintre marginalizare socială și degradarea mediului. Mai multe informații despre proiect sunt disponibile aici: https://grants.ulbsibiu.ro/
Pe parcursul celor două zile, participanții au discutat despre extractivism, sărăcie energetică, medii toxice, marginalizare socială, ecologie politică, rezistență comunitară și moștenirile postsocialiste care modelează actualele crize ecologice și sociale din regiune. Conferința a oferit un spațiu interdisciplinar de dialog între sociologie, antropologie, geografie, științe politice, istorie, studii culturale și activism civic, consolidând poziționarea Sibiului pe harta dezbaterilor internaționale despre justiția de mediu.
Evenimentul a beneficiat de prezența unor keynote speakers de referință în cercetarea internațională. Erik Swyngedouw, profesor de geografie la University of Manchester și Senior Research Associate la University of Johannesburg Centre for Social Change, este unul dintre cei mai influenți teoreticieni contemporani ai ecologiei politice și ai teoriei critice. Doctor al Johns Hopkins University și deținător al unor titluri Doctor Honoris Causa acordate de Roskilde University și Malmö University, cercetările sale se concentrează asupra ecologiei politice, politicii mediului, urbanizării naturii și contradicțiilor capitalismului contemporan. Este autorul unor volume fundamentale precum Promises of the Political: Insurgent Cities in a Post-Democratic Environment (MIT Press), Liquid Power: Contested Hydro-Modernities in 20th Century Spain (MIT Press) și Social Power and the Urbanization of Nature (Oxford University Press).
Stefania Barca, profesoară asociată la Universidade de Santiago de Compostela, este una dintre cele mai importante istorice de mediu la nivel internațional, cunoscută pentru cercetările sale despre relația dintre muncă, ecologie și reproducere socială dintr-o perspectivă feministă și de justiție climatică. În 2021 a fost „Zennström Professor in Climate Change Leadership” la University of Uppsala, unde a fondat rețeaua internațională Just Transition and Care. Cele mai recente volume ale sale, Forces of Reproduction. Notes for a Counterhegemonic Anthropocene (Cambridge University Press, 2020) și Workers of the Earth. Labour, Ecology and Reproduction in the Age of Climate Change (Pluto Press, 2024), au devenit repere importante în dezbaterile contemporane despre ecologia muncii și tranziția justă.
Vivian Price, profesoară de studii interdisciplinare și afiliată programului Labor Studies de la California State University Dominguez Hills, este cercetătoare, cineastă și activistă sindicală, cunoscută pentru cercetările și filmele sale despre muncă, gen, justiție socială și schimbări climatice. A coordonat ani de zile programul Labor Studies și a inițiat Labor, Social and Environmental Justice Fair. Activitatea sa academică și artistică include documentare precum Hammering It Out, Transnational Tradeswomen și Harvest of Loneliness, dedicate muncii precare și organizării sindicale. Beneficiară a unor burse Fulbright pentru cercetare și predare în Marea Britanie și Norvegia, Vivian Price dezvoltă în prezent proiecte internaționale despre tranziția justă, decarbonizare și relația dintre sindicate, industrie și schimbările climatice.
Programul conferinței a inclus, pe lângă comunicările științifice și dezbaterile academice, proiecția a două scurtmetraje documentare dedicate conflictelor socio-ecologice și tranziției verzi, precum și două expoziții de fotografie realizate de Petruț Călinescu și Andrei Becheru, care au explorat vizual relația dintre degradarea mediului, muncă, marginalizare și transformările postsocialiste din regiune. Programul complet al conferinței poate fi consultat aici: Conference program – ecoJust home
Prin această conferință ne-am propus nu doar organizarea unui eveniment academic punctual, ci și punerea bazelor unei rețele regionale de cercetare dedicate ecologiei politice, injustiției și inegalităților de mediu în Europa Centrală și de Est. Pornind de la succesul acestei prime ediții a conferinței The Greyzone of the Green Transition, ne propunem să transformăm această inițiativă într-o conferință bianuală, care să devină în timp un reper regional pentru dezbaterile critice despre ecologie politică, tranziție verde, democrație și justiție socială în Europa Centrală și de Est.
Evenimentul s-a încheiat cu un performance remarcabil al colegei noastre, actrița Oana Rusu, dedicat sensului, dar și multiplelor absurdități, ale muncii de cercetare în sine. Combinând umorul, autoironia, vulnerabilitatea și reflecția profundă, performance-ul a oferit un final puternic și memorabil pentru două zile marcate nu doar de rigoare academică, ci și de empatie, creativitate și introspecție colectivă.