CoDEMO 5.0 International Award Paris



În cadrul proiectului CODEMO 5.0 (Co-Creative Decision-Makers for 5.0 Organizations) s-a desfășurat în data de 15 iunie 2026, la sediul institutului „La Maison des Mines et des Ponts” din Paris, Franța, etapa finală de prezentare a proiectelor internaționale de inovare ale studenților (International Student Innovation Projects) precum și gala de decernare a premiilor internaționale pentru inovație studențească (International Student Innovation Award).

Anul acesta proiectele au fost împărțite pe 2 direcții principale “Impactul asupra pieței” al proiectului și “Inovația inginerească”.

Evenimentul din acest an a celebrat contribuțiile proiectelor inovatoare a opt echipe de studenți reprezentând parteneri academici ai proiectului (Ecole des Mines de Saint-Etienne (MSE) din Franța, Bielefeld University of Applied Sciences din Germania, University of Bergamo din Italia, University of Valencia din Spania, Bialystok University of Technology din Polonia și Universitatea Lucian Blaga din Sibiu (ULBS), România) în domenii cheie de interes: sustenabilitate, reziliență și centrare pe om. Echipa ULBS, condusă de prof.univ.dr.ing. Adrian Florea și conf.univ.dr.ing. Daniel Morariu, a fost formată din studenții departamentului de Calculatoare și Inginerie Electrică: Larisa-Diana Benchea, Dragos-Constantin Braicu, Alexandru-Adrian Barnu, Andrei-Cătălin Colac, Alexandru-Ioan Contz – toți 5 fiind studenți în anul II la specializarea Calculatoare.

Echipa sibiană a participat cu proiectul “GreenHabits” cu care au câștigat premiul CoDEMO Innovation Awards la ediția din 2025 a Hackathonului organizat în cadrul Sibiu Innovation Days și a fost foarte aproape de obținerea premiului doi la secțiunea “Inovația inginerească”. Proiectul echipei ULBS a fost apreciat de juriu și participanți, fiind singurul prototip funcțional din concurs (cu un nivel de maturitate tehnologică egală cu 4). Proiectul reprezintă o aplicație pentru telefonul mobil care te provoacă să acționezi sustenabil (prin generarea de bonusuri la nivel corporativ) și te ajută să rămâi cât mai mult timp consecvent în această direcție.

În cadrul evenimentului, organizat de partenerul Ecole des Mines de Saint-Etienne au avut loc prelegeri pe topicul de digitalizare, inovație, sustenabilitate, reziliență, colaborare susținute de partenerul francez și de o serie de companii cu care partenerul francez colaborează.


/

Detalii

Categorii:

Proiect Tehnologie

Domenii:

Tehnologie

Locaţie:

Paris, France

Persoană contact:

Adrian FLorea

Email contact:

adrian.florea@ulbsibiu.ro

Link1:

https://codemo-project.eu/