Sibiu Capitală Universitară Europeană



Cea de a cincea ediție a evenimentului Sibiu Capitală Universitară Europeană va debuta luni, 13 mai anunțând cele cinci evenimente componente :

  1. Săptămâna Internațională a Universității Lucian Blaga din Sibiu, 13–17 mai 2019
  2. The World Café – From International Higher Education to Global Citizenship, 16 mai 2019
  3. Z9Festival – Festivalul Internațional Studențesc „Zona Nouă”, ediția a V-a, 13 – 14 iulie 2019
  4. Atelier de lucru creativ: Bunele maniere pentru o integrarea armonioasă în comunitatea globală, 31 octombrie – 1 noiembrie 2019
  5. Experimente și Euristică în Medicină. Ateliere medicale interactive, 15 – 20 octombrie 2019:
  • Anatomia chirurgicală a regiunii inghinofemurale – cheia succesului în chirurgia herniei
  • Curs de inițiere in urologia laparoscopică cu participare internațională (Uro-Lap Sibiu)
  • Particularități în Abordarea Medicală a Victimelor Agresiunilor

 

Proiectul Sibiu – Capitală Universitară Europeană facilitează accesul publicului larg la cultura vie și explorează noile tendințe în materie de educație, conștientizând poziția în care se regăsesc România și cultura română în contextul contemporan, deschizând astfel calea pentru formarea unei imagini de ansamblu asupra modurilor în care a evoluat cultura română până în zilele noastre. Atingând domenii în care societatea are un grad ridicat de interes (turism, migraţie, sănătate, diplomație culturală, educația tinerilor, relația părinți-școala-comunitate, arta, cultură contemporană, traducere literară,  literatură), proiectul vizează îmbunătăţirea reală a comunicării dintre cultura română şi alte culturi şi reevaluarea statutului educaţiei în context internaţional. Dincolo de apropierea unor tehnici concrete prin care educaţia poate fi îmbunătăţită se doreşte contactul direct cu exponenţi ai instituţiilor culturale şi de educaţie influente la nivel global. Vom susține totodată și exprimarea liberă a tinerilor, în spirit european. Astfel, anul 2019 reiterează rolul Universității “Lucian Blaga” din Sibiu ca centru important de creaţie şi diseminare de iniţiative culturale şi educaţionale aducând, alături de proiecte cu o foarte bună continuitate până în prezent noi evenimente şi concepte de interes major pentru societate în sens larg şi pentru comunitatea locală.

Deschiderea oficială a proiectului Sibiu – Capitală Universitară Europeană va avea loc luni, 13 mai, ora 10:30, în sala Senatului Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, str. Lucian Blaga nr. 2A, odată cu aceasta demarându-se și primul eveniment – International Week of Lucian Blaga University of Sibiu.

 

Sibiu – Capitală Universitară Europeană 2019– evenimente componente:  

  • International Week va presupune prezența a aprox. 60 de participanți de marcă din Europa, America, Africa şi Asia (Ucraina, Egipt, Filipine, Uzbekistan, Malaysia, Indonezia, Turcia, Armenia, Austria, Polonia, Spania, SUA; China, Rusia, Burundi, Germania, Serbia, Letonia, Olanda) care vor susţine, pe durata unei săptămâni, prelegeri pe tematici diverse, de actulitate, deschise publicului. Programul detaliat al prelegerilor poate fi consultat pe website-ul   evenimentului http://international.ulbsibiu.ro/iweek/
  • The World Café – From International Higher Education to Global Citizenship are ca scop organizarea unui atelier de lucru creativ pentru schimburi de bune practici în dezvoltarea „Cetățeanului Global”. Acest atelier urmărește implicarea unor universitari străini de la instituții partenere ale ULBS, din peste 10 țări, într-o discuție despre Cetățenia Globală și despre contribuția pe care universitățile o pot aduce la formarea Cetățenilor Globali. Ne dorim ca prin acest atelier, fiecare reprezentant al instituțiilor de învățământ superior să poată crește gradul de conștientizare a membrilor societății locale cu privire la elementele ce compun conceptul de cetățenie globală, dezvoltate de institutul Kohnstamm din Amsterdam.
  • Z9Festival – Festivalul Internațional Studențesc “Zona Nouă”, ediția a IV-a” continuă conceptul de eveniment propus începând cu ediția a III-a, la aniversarea a 10 ani de la Maratonul European de Poezie de la Sibiu, extinzând însă aria de impact a acestuia prin propunerea a patru componente constitutive:
  1. o serie de lecturi, performance-uri, momente muzicale și proiecții video ce vor avea loc în format maraton, începând după-amiaza și terminând a doua zi dimineața. Vom aduce la Sibiu, în cadrul acestui eveniment, pentru a iniția un dialog între ei și public, poeți, artiști vizuali și muzicali recunoscuți și apreciați atât de publicul general, cât și de mediul avizat din nouă țări ale lumii: Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Germania, Polonia, Ungaria, Suedia, Spania, România și Republica Moldova;
  2. Z9MAGAZINE – un număr special al revistei Zona Nouă, dedicat festivalului, care să conțină creațiile artistice ale invitaților străini în traducere în limba română și ale invitaților români în traducere în limba engleză, facilitând astfel o popularizare la nivel larg (național și internațional) a creațiilor artiștilor invitați;
  3. Z9VIDEO – o serie de înregistrări video ale invitaților citindu-și textele în limba originală;
  4. Z9WORKSHOPS – o serie de ateliere de scriere creatoare coordonate de scriitori români recunoscuți la nivel internațional, cu studenți și elevi din județul Sibiu, realizate în incinta Facultății de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga”.

Scopul evenimentului este acela de a aduce în fața publicului-țintă o serie de modele culturale care să îi permită o înțelegere de ansamblu a culturii contemporane, încurajând astfel inițiativa artistică (atât a publicului-țintă, cât și a invitaților).

  • Atelier de lucru creativ: Bunele maniere pentru o integrarea armonioasă în comunitatea globală este motivat de dorința de a oferi studenților români și străini deopotrivă posibilitatea de a dobândi o conduită corespunzătoare în interacțiunea cu oameni proveniți din alte culturi, asigurăm un mediu propice pentru o colaborare de succes. Considerăm că ar fi extrem de necesar ca tinerii, indiferent de domeniul de studii, să cunoască un minim de informaţii legate de aceste aspecte foarte importante pentru interacţiunea inter-umană. În plus, pe studenţii Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, aflaţi într-un proces dinamic de internaţionalizate – plecând în mobilităţi Erasmus sau având colegi veniţi din toate colţurile lumii cu o mobilitate Erasmus – participarea la un workshop legat de etichetă şi bune maniere i-ar ajuta să se adapteze mai uşor la culturile ţărilor cu care au contact.
  • Experimente și Eurostică în Medicină. Ateliere medicale interactive include 3 workshop-uri inovative destinate studenților, rezidenților și specialiștilor din domeniul medical, juridic, asistență socială, psihologie, precum și publicului interesat din diferite domenii de activitate:
  1. Anatomia chirurgicală a regiunii inghinofemurale – cheia succesului în chirurgia hernieiworkshop ce oferă cunoștințe de bază asupra anatomiei chirurgicale a regiunii inghinofemurale cu scopul de a facilita înțelegerea diverselor tehnici chirurgicale practicate în hernia inghinală și femurală. Modulul acoperă anatomia descriptivă și topografică a peretelui abdominal abordată atât într-o manieră clasică – anterioară cât și într-una modernă, posterioară, adecvată înțelegerii procedurilor laparoscopice
  2. Curs de inițiere in urologia laparoscopică cu participare internațională (Uro-Lap Sibiu) are ca scop principal expunerea studenților și medicilor rezidenți la elemente care stau la baza unui tratament de succes prin abord laparoscopic al pacientului urologic precum condițiile necesare la nivelul blocului operator, instrumentarul necesar pentru intervențiile laparoscopice, indicații și contraindicații ale acestor proceduri, pregătire preoperatorie și urmărire postoperatorie a pacienților, tehnici chirurgicale diverse pliate pe necesitatea pacientului, toate cele mai sus menționate formând fundația de bază ale unui tratament eficient.
  3. Particularități în Abordarea Medicală a Victimelor Agresiunilor – prelegere ce are scopul de a oferi o viziune integrată în abordarea victimelor agresiunilor fizice între sistemul îngrijirilor de sănătate şi domeniile conexe. Managementul victimelor heteroagresiunii are un caracter multisectorial, prin implicarea profesioniștilor din sectorul medical, a organelor de urmărire penală și cercetare penală, a instanţelor judecătorești și serviciilor sociale.

/

Detalii

Categorii:

Internationalizare

Dată de început:

13/05/2019

Dată de încheiere:

17/05/2019

Persoană contact:

Teodor Boanta

Email contact:

teodor.boanta@ulbsibiu.ro

Fişier 1:

IWeek-2019-INVITATIE.pdf

Fişier 2:

IWeek-2019-PROGRAMME.pdf