Concurs de dezvoltare de jocuri „Gamers in action for democracy”



Studenții ULBS sunt invitați să participe la concursul „Gamers in action for democracy”, un proiect de tip game jam inițiat de Biroul Parlamentului European în România în parteneriat cu Romanian Game Developers Association.  

În contextul în care industria dezvoltării de jocuri este un sector dinamic, iar jocurile video reprezintă un instrument prin care informația poate deveni mai accesibilă și mai atractivă pentru tinerele generații, acest proiect este gândit ca o oportunitate practică de învățare și de dezvoltare a competențelor digitale și creative.

Pot participa la concursul „Gamers in action for democracy” tineri cu vârste cuprinse între 18-30 de ani, dornici să își rafineze abilitățile de dezvoltare a unui joc video și să se implice, în același timp, în promovarea valorilor democratice.

Echipa câștigătoare, alcătuită din maximum 5 tineri, va efectua o vizită de studiu la Bruxelles, ce va include și vizitarea sediului Parlamentului European.

Studenții interesați să participe la concurs se pot înscrie online, formularul de înscriere fiind disponibil la: https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/Gamers_in_action_for_democracy.

Pentru a participa la acest concurs, este obligatoriu ca participanții să se înscrie în echipe de câte 2-5 membri.

Termenul limită de înscriere este 04 mai 2025, ora 23:59.

Etapele concursului:

  • 5 – 6 mai 2025 – Perioadă de evaluare a eligibilității candidaturilor;
  • 7 mai 2025 – Sesiune de informare privind funcționarea UE, rolul și activitatea Parlamentului European, impactul dezinformării asupra democrației europene, precum și măsurile luate de PE și UE cu privire la combaterea acestui fenomen;
  • 7 – 21 mai 2025 – Perioadă dezvoltare jocuri de către participanți;
  • 22 – 25 mai 2025 – Perioadă de evaluare a jocurilor dezvoltate;
  • 26 mai 2025 – Anunțarea echipei câștigătoare.

Mai multe detalii despre acest concurs sunt disponibile la: https://bucharest.europarl.europa.eu/ro/news/launch-competition-gamers-in-action-for-democracy

 


Concurs de dezvoltare de jocuri „Gamers in action for democracy”

Detalii

Persoană contact:

Relații Publice

Email contact:

relatii.publice@ulbsibiu.ro