. . .

COVID-19. Planul de măsuri luat de Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu



Consiliul de Administrație al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a decis, joi, 19.03.2020, o serie de măsuri pentru prevenirea răspândirii coronavirusului (COVID -19), în conformitate cu Decretul de instituire a stării de urgență pe întreg teritoriul României.

 Studenții își primesc bursele

Decizia CA de suspendare a cursurilor față în față și desfășurarea lor exclusiv online va fi prelungită din 23 martie până în 14 aprilie, iar pentru activitățile didactice care presupun întâlnirea față în față, se vor stabili programe de recuperare, de regulă în zilele nelucrătoare și pe perioada vacanței, după ridicarea stării de urgență. Tot în perioada stării de urgență (12 martie-14 aprilie) cantinele ULBS vor rămâne închise, iar în căminele studențești vor rămâne cazați studenții străini și studenții români aflați în situații speciale.

O decizie importantă pentru studenți este aceea că instituirea situației de urgență nu va afecta acordarea și plata burselor cuvenite pentru această perioadă.

Și Biblioteca Universitară va avea un program special. Astfel, se interzice accesul utilizatorilor în sălile de lectură, consultarea unităților documetaristice putându-se face online sau prin împrumut, conform regulamentului de Funcționare al Bibliotecii Universitare.

 Toate manifestările sunt suspendate

De asemenea, în perioada 23 martie – 14 aprilie se suspendă desfășurarea oricărei acțiuni (culturală, sportivă, științifică) în spațiile ULBS, nu se vor putea organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante de personalul didactic auxiliar și nedidactic, sunt suspendate mobilitățile interne și externe, iar în spațiile de învățământ și în spațiile activităților suport este permis accesul doar al angajaților universității.

Plata taxelor de școlarizare și plata altor taxe se va face online, la fel ca și cererile pentru eliberarea adeverințelor și altor documente, răspunsul fiind transmis tot online.

Hotărârea cu Planul de măsuri luată de de Consiliul de Administrație al ULBS poate fi consultată aici

 Donații pentru Spitalul Clinic Județean

În dorința de a susține activitatea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, ULBS a demarat o campanie internă de donații. Cei care doresc să contribuie la dotarea cu aparatură și materiale sanitare necesare în spital, pot să doneze prin intermediul campaniei Un Spital + O comunitate – Donează pentru Spitalul Județean Sibiu, derulată de Fundația Comunitară sau direct în contul Spitalului.

De asemenea, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu susține lupta medicilor cu COVID-19 prin studenții Facultății de Medicină, care s-au oferit voluntari.


/

Detalii

Persoană contact:

Teodor Boanta

Email contact:

teodor.boanta@ulbsibiu.ro


Linkuri rapide

Responsabil relații publice

Teodor Boantă teodor.boanta@ulbsibiu.ro Tel. 0269 216669 int. 143