Încep lucrările de extindere, reabilitare și modernizare la Facultatea de Inginerie a ULBS
Rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, prof. univ. dr. Sorin Radu, a semnat ordinul de începere a lucrărilor de extindere, reabilitare și modernizare a Facultății de Inginerie a ULBS.
Lucrările vor fi executate conform procedurii de contractare de către SC Geiger Proiecte SRL și vor începe pe 2 martie 2026, cu un termen de execuție de 24 de luni.
Valoarea întregului proiect este de peste 8 milioane de euro, din care 6,7 milioane euro reprezintă finanțare europeană nerambursabilă, iar 1,6 milioane contribuția din surse proprii a ULBS.
Proiectul ”LUCRĂRI DE EXTINDERE, REABILITARE, MODERNIZARE SI ECHIPARE LA FACULTATEA DE INGINERIE, CORP I, II SI III ULBS” este derulat în cadrul programului “Regiunea Centru” 2021 – 2027, prin Prioritatea 6: ”O Regiune Educată”, Acțiunea 6.3 – Creșterea relevanței învățământului terțiar universitar și este coordonat de ADR Centru, în calitate de Autoritate de Management a PR Centru.
Investiția urmărește creare unui mediu educațional care să susțină învățarea și cercetarea, cu săli de curs și laboratoare dotate cu tehnologii moderne și un design contemporan, adaptate activității studenților și cadrelor didactice.