Spectacolul ULBS, premiat la Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD
Absolvenții Facultății de Litere și Arte, Departamentul de Artă Teatrală, au primit Premiul publicului la ediția cu nr.18 a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD, desfășurat între 19 septembrie și 5 octombrie la București.
Actorii au fost prezenți în festival cu spectacolul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, iar absolventa universității, actrița Emilia Ivan, a primit Premiul de excelență, în cadrul festivalului.
Inițiatorul festivalului UNDERCLOUD este regizoarea Chris Simion Mercurian, iar din juriu au facut parte nume sonore din lumea teatrului românesc și a criticii de teatru.
