Tinerii excepţionali ai României se întâlnesc la Champions United, ediţia a VI-a
80 de liceeni cu performanţe deosebite la nivel naţional şi internaţional, din 42 de localităţi din România, se întâlnesc în perioada 2-8 septembrie în mijlocul ţării, la Braşov şi Sibiu, la cea de-a şasea ediţie a Champions United. Ei fac parte din „Creatori de viitor” – o comunitate a tinerilor cu performanţe deosebite din ţara noastră, construită începând cu anul 2014 de Asociaţia 11even cu sprijinul Kaufland România. Programul reuneşte momentan peste 500 de tineri excepţionali, unii dintre ei fiind acum studenţi sau absolvenţi ai unor universităţi de top din Europa şi SUA.
Printre participanţii selectaţi anul acesta, din sute de aplicanţi, se numără Maria Iordache, de la Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu” din Brăila, medaliată cu bronz la Olimpiada Internaţională de Astronomie (2018); Mălina Constantinescu, de la Colegiul National Iaşi, medaliată cu argint la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe a Uniunii Europene (2019); Delia Dumitrescu, de la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din Slatina, medaliată cu aur la Olimpiada Internaţională de Geografie a Europei Centrale, Sudice şi de Sud-Est (2019); Mara Ungurean, de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad, autoare a unei cărţi pentru copii şi a unor expoziţii personale şi colective, laureată cu trei premii la cel mai mare salon de caricatură şi artă satirică din lume; Sandra Saade, de la Colegiul Naţional Iaşi, medaliată cu bronz la Olimpiada Internaţională de Chimie Mendeleev (2019).
Ediţia din acest an a evenimentului Champions United se concentrează pe o tematică foarte interesantă: „oraşul şi comunitatea viitorului”, iar cei prezenţi – deopotrivă participanţi şi mentori – vor putea aborda atât aspecte care ţin de arhitectură, cultură, business, tehnologie, mediu academic, cercetare etc, cât şi aspecte care ţin de relaţiile dintre locuitorii oraşului – rolul individului în comunitate, rolul visătorilor şi al liderilor, valorile care pot schimba o societate.
Astfel, pe lângă multe momente alocate distracţiei şi interconectării participanţilor – un treasure hunt tematic în Braşov, dar şi unul organizat in Sibiu, 2 oraşe ofertante arhitectural şi cultural – organizatorii vor dedica o zi descoperirii unor obiective unice pe traseul Braşov-Sibiu, finalizată cu un picnic în şură. Agenda include şi tradiţionala gală a performanţei în educaţie, eveniment care va avea loc anul acesta în superbul decor al Muzeului Astra din Sibiu. Elementul central al celor 7 zile de eveniment îl reprezintă sesiunile „TransForm”, în care se realizează conexiunea între participanţi – „creatorii de viitor”, cu „creatorii de prezent” – invitaţi care pot să fie un model viabil pentru ei, cu valori autentice şi care pot răspunde şi la întrebări de tipul „De ce să aleg România?” (peste 70% dintre liceenii selectaţi de noi şi-au mărturisit intenţia de a pleca din ţară).
La ediţiile anterioare, între aceşti mentori s-au regăsit invitaţi precum Tibi Uşeriu (ultramaratonist), Doina Hendre Biro (Doctor în Istorie Modernă a Universităţii Paris IV Sorbonne), Sebastian Văduva (Director Grifftits School of Management), Rareş Pamfil (absolvent al Harvard University, masterand la University of Oxford), Cezar Grigore (Imperial College London), Dan Isai (fondator şi CEO al Salad Box), Teodora Migdalovici (The Alternative School of Creative Thinking), Tiberiu Moisa (Director General Adjunct Banca Transilvania) sau Alexandru Fărcaş (Preşedinte Chimica Orăştie).
Anul acesta, printre invitaţi se numără Michael Bulzan – antreprenor şi Regional Director la Duke’s Fuqua School of Business, Marian Ruben – antreprenor, fondator UtilBen, Cătălin Stoica – jurnalist şi trainer in leadership, sau Ioana Ciuban – Fondator Este Film.
Alături de o echipă de profesori ai Universităţii Lucian Blaga din Sibiu, participanţii vor putea lua parte şi la sesiuni interactive pe domenii de interes, de la antreprenoriat, la cercetare, de la medicină la tehnologie.
La această ediţie a Champions United organizatorii vor demara şi un program de burse, pentru o parte din participanţi. Totodată, liceenii de la Champions United vor avea posibilitatea de a intra într-un program de mentorat post-eveniment, prin care timp de 6 până la 12 luni vor avea şansa unui dialog lunar cu mentorul ales, pe diverse teme de dezvoltare personală şi profesională.