. . .

Workshop pe tema comunicațiilor cuantice în cadrul proiectului RoNaQCI



În 12 și 13 octombrie 2023, Universitatea de Vest și Universitatea Politehnica din Timișoara au găzduit cel de-al doilea workshop pe tema comunicațiilor cuantice din cadrul proiectului RoNaQCI (Romanian National Quantum Communication Infrastructure). Au participat reprezentanți ai celor 24 de parteneri (instituții publice, institute de cercetare, centre de date, o clinică medicală și 12 universități, printre care și ULBS).

Proiectul RoNaQCI, finanțat de Uniunea Europeană și de Guvernul României, își propune să realizeze cea mai mare infrastructură națională din Europa pentru distribuirea cheilor simetrice de securitate pe canale cuantice. RoNaQCI este aliniat la programul Europa Digitală și reprezintă un prim pas pe direcția construirii unei infrastructuri de comunicații cuantice la nivel european care va sta la baza implementării ,,Internetului cuantic”. Un al doilea obiectiv, la fel de important, vizează culegerea și ulterior diseminarea de cunoștințe specifice domeniului cuantic către mediul de afaceri, instituții publice și către noile generații de studenți cu scopul declarat de a reduce decalajul dintre Europa și cele două națiuni mai avansate în domeniul tehnologiilor cuantice (SUA și China) și de a crea premisele obținerii independenței tehnologie a Europei în domeniul cuantic.

Rețeaua națională de transfer securizat al cheilor pe canale cuantice va avea peste 1500 km și va interconecta, prin 36 de legături QKD (Quantum Key Distribution), 6 rețele metropolitane (București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța), 10 universități, 5 instituții publice, 5 institute de cercetare, 3 centre de date și o clinică medicală.

În cele două zile ale workshopului s-au prezentat rezultatele etapelor de implementare ale proiectului și s-a confirmat realizarea cu succes de către partenerul principal, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica Bucuresti (UNSTPB), a primelor teste de transfer a cheilor pe canale cuantice utilizând echipamente disponibile comercial. Au fost discutate realizările și planurile ulterioare, și au fost conveniți următorii pași ai proiectului. Procedurile de achiziționare a echipamentelor sunt în plină desfășurare și, conform planificărilor, rețeaua va fi disponibilă la sfârșitul lunii martie a anului viitor.  Prezentările tehnice, realizate de specialiști din cadrul proiectului dar și de două personalități marcante din străinătate  (Patrick Hynds și David Redmond) au informat participanții în legătură cu o serie de realizări tehnologice din domeniul cuantic dar și cu aspecte de securitate care pot crea breșe în sistemele QKD.

Un punct important de pe ordinea de zi a constat în prezentarea compendiului de cunoștințe cuantice la care au contribuit specialiști parteneri în proiect, compendiu care va sta la baza sistemului de pregătire a cursurilor de formare a specialiștilor care vor opera rețeaua de comunicații cuantice, într-o primă etapă în formarea formatorilor, iar ulterior în pregătirea și certificarea celor interesați de aceste tehnologii. În HUB-urie QCI special dezvoltate de partenerii universitari, începând cu anul viitor se vor desfășura cursuri și se va certifica nivelul de pregătire. În acest sens, participanții au dat și startul procesului de certificare prin acordarea  primului certificat din România în domeniul Quantum Computing profesorului Aurelian Isar, de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”.


/

Detalii

Categorii:

Proiect Tehnologie Workshop

Domenii:

Inginerie

Persoană contact:

Florea Adrian

Email contact:

adrian.florea@ulbsibiu.ro

Link1:

https://www.ronaqci.upb.ro/

Fişier 1:

WS_RoNaQCI_OctombrieTimisoara_v3.pdf

Fişier 2:

DSC_0110-Enhanced-NR.jpg