Mesaj cu ocazia zilei de 9 mai - Ziua Europei și a Independenței de Stat a României



„La mulți ani, Europa!”, spunem astăzi în limba română, una dintre cele 24 de limbi vorbite în Uniunea Europeană, acest spațiu care celebrează prin excelență diversitatea culturală și lingvistică, susținând cu tărie valori precum respectul față de demnitatea umană, echitatea, libertatea, democrația și egalitatea de șanse a cetățenilor săi.

Suntem mândri să afirmăm că la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu simțim foarte de aproape spiritul european: intrarea în Alianța FORTHEM ne-a așezat la aceeași masă a deciziilor cu alte opt universități din Europa, oferind astfel șansa unei deschideri academice fără precedent pentru mediul universitar sibian. Mai mult, programele Erasmus + generează un schimb permanent de studenți și cadre didactice, înspre și dinspre Sibiu, într-un flux al perfecționării care se reflectă în calitatea actului didactic, în însușirea elementelor de gândire critică și nu în ultimul rând, în definirea unei identități academice comune cu țările partenere – o identitate europeană.

Însă ziua de astăzi nu este doar despre rezultatul construcției unui spațiu sigur european, pe care îl reprezintă Uniunea. Este și o zi a celebrării acelor momente istorice importante care au stat la temelia acestei construcții, arătând într-un mod dramatic cât de importantă este pentru umanitate credința comună în pace și libertate. Pe 8 mai 1945 se încheia în Europa cea mai mare conflagrație din istoria continentului, cel de-Al Doilea Război Mondial, în timp ce pe 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu proclama în Parlamentul țării Independența statală, obținută apoi sângeros pe câmpul de luptă.

Ne întrebăm mereu, în sălile de curs, dacă reușim, ca profesori, să îi conectăm pe deplin pe
studenți cu istoria noastră, astfel încât să înțeleagă în profunzime privilegiul generației lor, acela de a trăi într-un spațiu al coeziunii valorice. Însă tot istoria, cea recentă de această dată, continuă iată să ne predea lecția solidarității în fața provocărilor, ca un răspuns manifest a ceea ce înseamnă „unitatea în diversitate”.


/

Detalii

Categorii:

Comunicat Rector

Persoană contact:

Sorin Radu

Email contact:

rectorat@ulbsibiu.ro