. . .

9 Mai, un reper istoric esențial pentru Europa și pentru România



Ziua Europei din acest an ne găsește într-un moment cheie pentru viitorul proiectului unional al celor 27  de state membre, printre care și România. Peste exact o lună, cetățenii Uniunii Europene sunt chemați să își aleagă reprezentanții în Parlamentul European, prin vot universal direct, într-un context  în care curentele naționaliste își arată din nou chipul.

Parlamentul European a pregătit, ca parte a campaniei de comunicare, un mesaj video emoționant, o pagină de istorie vorbită, care pune față în față generația Z cu mărturiile vârstnicilor din diferite țări membre ale UE, bunici care au trecut prin trauma comunismului și a războiului și care le vorbesc astăzi nepoților despre prețul libertății și al democrației. Vă invit să îl urmăriți aici.

9 mai 1945 este și ziua care marchează sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, iar tot pe 9 mai, 1950 de această dată, ministrul francez de externe Robert Schuman propunea un plan de colaborare  între Franța și Germania, în special, punând astfel bazele a ceea ce se va numi, mai târziu, Uniunea Europeană.

Dar data de 9 mai are pentru România și o altă semnificație, la fel de puternică: în urmă cu 147 de ani,  Mihail Kogălniceanu rostea în plenul Parlamentului României  Declarația Independenței de Stat, după mai bine de 400 de ani de dominație otomană, proclamând astfel decizia de autoguvernare și recunoaștere internațională a românilor.

You should never take democracy for granted / Nu considerați niciodată democrația un dat spune în testimonialul video destinat alegerilor europarlamentare unul dintre seniorii intervievați, mai tânărului său interlocutor. Cu această concluzie, desprinsă din lecții dure de istorie și cu încrederea că doar întărirea prin educație a valorilor democratice poate contribui la o Europă unită, am să închei, citând un pasaj din Declarația Schuman: „Europa nu va fi construită dintr-o dată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete, care să creeze în primul rând o solidaritate de facto.

La mulți ani tuturor cetățenilor care, prin acțiunile lor, transformă Europa într-o comunitate!

Prof. Sorin Radu,

Rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu

 


/

Detalii

Categorii:

Comunicat Rector

Persoană contact:

prof. univ.dr. Sorin Radu

Email contact:

rectorat@ulbsibiu.ro