. . .

Basarabenii din Sibiu promovează ULBS în Republica Moldova



„Târgul Universităților” este evenimentul care s-a aflat în acest an la a șaptea ediție și a fost organizat de către FTRP – Federația Tinerilor Români de Pretutindeni. Tradițional, Târgul s-a desfășurat pe parcursul a patru zile consecutive în capitala Republicii Moldova, la Chișinău (4 și 5 iulie), la Bălți (6 iulie) și Cahul (7 iulie).

Organizația Tinerilor Basarabeni din Sibiu, alături de reprezentanții Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, au fost prezenți în cadrul Târgului pentru a prezenta oferta educațională a Universității pentru românii de pretutindeni.Pe lângă informații cu privire la oferta educațională și procesul de admitere, tinerii absolvenți au primit răspunsuri cu privire la condițiile din căminele studențești, viața studențească cât și viața culturală a orașului Sibiu.

În acest an, românii de pretutindeni concurează pentru un număr total de 44 de locuri la licență, 18 la masterat și 2 la doctorat oferite de către ULBS.

„Ne bucurăm nespus de mult că am ajuns în acest an sa prezentăm oferta educațională a Universității ‘Lucian Blaga’ din Sibiu în cadrul Târgului. Pe parcursul acestor 4 zile noi, voluntarii Organizației Tinerilor Basarabeni din Sibiu, alături de reprezentanții ULBS, am informat un număr considerabil de tineri absolvenți cu privire la oferta educațională a  Universității „Lucian Blaga” , precum și oportunitățile oferite de către aceasta. Ne-am bucurat de interesul vizibil al candidaților, și sperăm că vor veni în număr cât mai mare să-și urmeze studiile în cadrul centrului universitar pe care îl reprezentăm. Voluntarii OTB Sibiu promit că vor ajuta toți bobocii atât să ajungă la Sibiu, cât și să se integreze mai ușor în mediul sibian.” – Nicoleta Ciobanu, președinte OTB Sibiu

/

Detalii

Categorii:

Admitere

Domenii:

General

Persoană contact:

Nicoleta Ciobanu

Email contact:

neli.ciobanu98@gmail.com

Link1:

https://www.facebook.com/ABSibiu/

Link2:

https://www.ulbsibiu.ro/wp-content/uploads/news/64682709_2244030179008723_1622642393935249408_n.jpg