Cantina studențească se redeschide pentru noul an universitar
Cantina Studențească a Universității Lucian Blaga din Sibiu se redeschide în data de 26 septembrie 2022 și vă așteaptă cu mai multe surprize: o linie nouă, modernă de servire a preparatelor, un bufet rece de salate, un meniu diversificat în care se regăsesc preparate din carne, pește, legume și dulciuri la realizarea cărora se folosesc ingrediente proaspete, de la producători locali.
Cantina este deshisă de luni până vineri, între orele 12.00-16.00, în regim de servire a mesei în incintă. Studenții care doresc, pot să opteze și pentru varianta take away, produsele fiind ambalate în casolete care permit transport și manipularea în condiții de igienă și siguranță alimentară. Accesul în cantină se face pe baza legitimaţiei sau a carnetului de student.
Vă așteptăm la Cantina Studențească să savurați preparate gustoase și sănătoase care să vă ofere energia necesară pentru noul an universitar!