. . .

Concurs național de traduceri



În cadrul etapei naționale a concursului de traduceri literare Mot-à-monde organizat la Cluj-Napoca, studenta Iris RUSU, din anul al II-lea, specializarea Litere (Franceză-Engleză), Facultatea de Litere și Arte, a obținut o mențiune specială din partea juriului prezidat de doamna profesor emerit Rodica Baconski. Textul propus pentru ediția din acest an a concursului a fost un fragment din romanul Le Corps de ma mère, scris de romanciera tunisiană Fawzia ZOUARI, câștigătoare a Premiului celor 5 continente (2016), decernat de Organizația Internațională a Francofoniei.

Ceremonia de premiere a concursului de traduceri a fost organizată în data de 3 noiembrie la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, în prezența scriitoarei. Festivitatea a fost urmată de o discuție extrem de animată pe tema condiției feminine, la care au participat scriitoarea invitată, directorul Institutului Francez din Cluj-Napoca, domnul Xavier Leroux, directorul regional al Agenției Universitare a Francofoniei pentru Europa Centrală și Orientală, domnul Mohamed Ketata, studenții laureați, cadre didactice și iubitori ai literaturii de expresie franceză. La invitația Institutului Francez din Cluj-Napoca, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a fost reprezentată de studenta Iris Rusu și coordonatoarele etapei locale a concursului: conf. univ. dr. Dumitra Baron și lector univ. dr. Maria Oprea.


Concurs național de traduceri