. . .

Concursul de roboți mobili, ediția a VI-a – rezultate etapa I



În data de 22 noiembrie 2022, 40 de echipe înscrise la prima etapă a “Concursului de roboți mobili – powered by Marquardt”, organizat de Facultatea de Inginerie – Departamentul de Mașini și Echipamente Industriale din cadrul  Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, s-au întrecut pe un traseu de viteză format din tronsoane drepte, precedate de o succesiune de curbe.

În urma celor două manșe, clasamentul pentru categoria studenți, la care au participat echipe de la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, este următorul:

Locul I – Echipa Sparky – formată din studenți de la specializarea Robotică, anul IV: Vlădaia Marian-Vlad, Milik Andrei, Andrășel Marian;

Locul II – Echipa Cars4Future – formată din studenți de la specializările Calculatoare și Electronică Aplicată – anul 2: Pașca Andrei, Alexan Radu-Ilie, Cepoiu Radu-Constantin, Onofrei Darius-Ioan;

Locul III – Echipa OG Busuioc – formată din studenți de la studenți de la specializarea Mecatronică – anul II: Cîrstea Andrei-Călin, Ștefănescu Elena-Andreea, Ghișoiu Gabriel,  Baboi Liviu-Constantin.

La secțiunea învățământ preuniversitar au participat 18 echipe formate din liceeni de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Sibiu, Colegiul Tehnic Energetic Sibiu, Școala Națională de Gaz Mediaș, Colegiul Tehnic “August Treboniu Laurean” Agnita, Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea, Colegiul Național “Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea, clasamentul fiind următorul:

Locul I – Echipa Veloce – Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” din Sibiu: Buta Pavel, Cristea Beatrice, Ghișoiu Diana Ștefania, Hambășan Vlad, Morariu Tudor Călin;

Locul II – Echipa HexBots – Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” din Sibiu: Rusu Robert, Milea Matei, Voloșiniuc Adrian, Băcilă Raul;

Locul III – Echipa Infinitronics – Colegiul Național “Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea: Popa Ana-Maria, Arișanu Mihai, Neacșa Andreas Alexandru, Bîrzescu Eduard-Ștefan.

În primăvara anului 2023, echipele se vor reîntâlni la cea de-a doua etapă a concursului, unde se vor întrece pe un traseu cu obstacole (linii întrerupte, sensuri giratorii, intersecții etc.), câștigător fiind robotul care parcurge traseul în timpul cel mai scurt. În cadrul acestei etape este permisă echiparea suplimentară a platformelor cu anumite accesorii necesare identificării obstacolelor de pe trasee.

Concursul de roboți mobili urmărește identificarea și premierea celor mai bune echipe de studenți și liceeni, proiectanți și programatori de platforme mobile autonome (roboți mobili).

Întregul campionat este sponsorizat de către compania Marquardt Schaltsysteme SCS Sibiu, cărora le mulțumim, și pe această cale, pentru sprijinul acordat.


/

Detalii

Categorii:

Competitie

Domenii:

Inginerie

Persoană contact:

Sever-Gabriel Racz

Email contact:

gabriel.racz@ulbsibiu.ro


Linkuri rapide

Responsabil relații publice
Teodor Boantă teodor.boanta@ulbsibiu.ro Tel. 0269 216669 int. 147