Conferința Națională de Dreptul Muncii „Ion Traian Ștefănescu,” ediția a XIII-a
Facultatea de Drept din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, în parteneriat cu Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice din București și Academia de Științe Juridice din România, vă invită să participați la Conferința națională de Dreptul Muncii „Ion Traian Ștefănescu”, ediția 2025, cu tema „Subordonare și control în raporturile de muncă”.
Manifestarea științifică se va desfășura în zilele de 30-31 mai 2025, în Sala Senatului Universității.
Având în vedere schimbările intervenite la nivel legislativ care pun în discuție și configurarea domeniului de aplicare a dreptului muncii, manifestarea științifică își propune analiza raporturilor concrete care impun aplicarea prevederilor cu caracter imperativ ale dreptului muncii, delimitarea domeniului de aplicare materială a acestei ramuri de drept, stabilirea modului în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă și jurisdicția muncii, precum și prefigurarea tendințelor existente într-o lume a muncii în continuă schimbare.
Tema propusă pentru această ediție – „Subordonare și control în raporturile de muncă” – este una care invită nu doar la analiză tehnică, ci și la o reflecție mai amplă asupra sensului muncii într-o societate în continuă transformare. Recunoscând complexitatea provocărilor sociale, asistăm, în ultimii ani, la o profundă reconfigurare a raporturilor de muncă, în care granițele tradiționale dintre angajat și angajator, dintre locul de muncă și spațiul privat, dintre timpul de muncă și timpul personal, devin tot mai fluide. Subordonarea, ca trăsătură definitorie a raportului de muncă, pare să-și schimbe chipul: nu dispare, dar se disimulează, îmbrăcând forme noi, mai subtile, uneori algoritmice, alteori economice ori culturale.
Această conferință este un spațiu privilegiat, este locul unde doctrinele se întâlnesc, unde ideile sunt puse la încercare și unde sperăm să oferim, dacă nu răspunsuri definitive, cel puțin întrebări limpezi și direcții fertile de reflecție.
