Constantin Chiriac, premiat de Societatea Internațională pentru Artele Spectacolului (ISPA)



ISPA (International Society for the Performing Arts) a publicat recent lista câștigătorilor ediției 2024 a premiilor acordate de Consiliul Director. Printre laureații acestui an se numără și Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu,  distins de organizație cu  premiul „ Angel Award”.

Distincția a fost oferită în semn de recunoaștere  a contribuției la dezvoltarea domeniului Artelor spectacolului , în afara granițelor țării.

„Sub conducerea lui Constantin Chiriac, Festivalul de Teatru de la Sibiu, a depășit ca notorietate și impact granițele naționale. Acest premiu reprezintă așadar o recunoaștere a curajului său vizionar, a ambiției și a efectului social generat prin munca sa„, au transmis organizatorii, în motivarea acordării acestui premiu.

ISPA este o rețea internațională care reunește peste 500 de personalități din domeniul Artele spectacolului, din 185 de orașe de pe întregul glob.

 


Constantin Chiriac, premiat de Societatea Internațională pentru Artele Spectacolului ( ISPA)

Detalii

Persoană contact:

Relații Publice

Email contact:

relatii.publice@ulbsibiu.ro