. . .

Evenimentul de lansare al Asociației „Sibiu IT”



Pornită la inițiativa câtorva antreprenori sibieni, ce își doreau să se implice în proiectele comunității locale, Asociația „Sibiu IT” a reușit să reunească la acest moment, 24 de firme sibiene cu capital romanesc sau multinațional. Așa cum se menționează în misiunea și valorile asociației, aceasta a fost constituită ca un ecosistem care să promoveze și să susțină dezvoltarea companiilor din industria IT, să organizeze evenimente educative și competiții de profil, să se implice în procesul educațional, al cercetării științifice și al proiectelor ce pot aduce plus-valoare comunității de IT locale.

În data de 8 decembrie 2022, în sala Hera din cadrul hotelului Ramada din Sibiu, a avut loc evenimentul de lansare al asociației, ce a reunit personalități ale mediului de afaceri și academic din domeniul IT, precum și ale autorităților locale. Au fost prezenți peste 80 de manageri ai firmelor de profil din Sibiu, membri ai altor asociații și ONG-uri din țară, și în mod special reprezentanții Consiliului Județean Sibiu, președinta Daniela Cîmpean, ai Primăriei Municipiului Sibiu, vice-primar Corina Bokor, Rectorul Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, prof. univ. dr. Sorin Radu, și ai Inspectoratului Școlar Județean prin prof. Emilian Novac.

Evenimentul a fost organizat și pentru a facilita colaborarea dintre cei mai importanți “actori” din industria de IT județeană și regională, a evidenția potențialului economic al acesteia și a-i aduce mai aproape de mediul universitar, societatea civilă și administrațiile locale.

Cu această ocazie, a fost lansat site-ul web https://sibiu-it.ro, precum și canalele de comunicare prin social-media accesibile la https://twitter.com/SibiuIt, https://www.linkedin.com/company/asocia%C8%9Bia-sibiu-it/ și https://www.facebook.com/sibiuit. Evenimentul a fost transmis live și se regăsește înregistrat la https://youtu.be/Uv1ClFiZ9bE


/

Detalii

Categorii:

General

Domenii:

General

Persoană contact:

Prof.dr. Remus Brad

Email contact:

remus.brad@ulbsibiu.ro