Finala Concursului internațional dedicat limbii și culturii chineze a avut loc la Sibiu
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, prin intermediul Institutului Confucius (Facultatea de Litere și Arte), a fost gazda finalei naționale a celei de-a XXV-a ediții a Concursului internațional Bridge Chinese ( Podul limbii chineze), o competiție care evaluează atât competențele de limbă chineză ale studenților, cât și familiarizarea acestora cu istoria și cultura chineză.
Evenimentul a reunit la Sibiu oficialități, cadre didactice și cei mai buni 22 de studenți sinologi din țară, selectați dintr-un grup inițial de 35 de participanți de la universitățile din România.
În deschiderea ediției din acest an, Consilierul Ambasadei Republicii Populare Chineze în România, doamna Zhang Lili, a subliniat că acest concurs reprezintă mai mult decât o competiție: este o platformă esențială pentru învățarea limbii chineze și a schimburilor culturale. Domnia sa i-a încurajat pe studenți să aprofundeze înțelegerea reciprocă prin studiul limbii, consolidând astfel prietenia dintre cele două popoare.
Din partea ULBS, prorectorul prof. univ. dr. Andrei Terian a urat bun venit participanților și a evidențiat legăturile de lungă durată dintre universitatea noastră și mediul academic chinez. Acesta a reiterat faptul că parteneriatul cu Universitatea de Limbă și Cultură din Beijing (BLCU) rămâne un punct cheie în procesul de internaționalizare a ULBS. Totodată, decanul Facultății de Litere și Arte, prof. univ. dr. Dragoș Varga, a punctat rolul civilizației chineze în dialogul intercultural global.
Studenții s-au întrecut în patru secțiuni complexe, care le-au testat atât cunoștințele lingvistice, cât și pe cele culturale. Astfel, studenții au avut de pregătit un discurs pe tema O lume, o familie, urmat de un test de cultură generală, unde concurenții au demonstrat cunoștințe solide despre istoria și tradițiile Chinei. Punctul culminant al serii, a fost proba de talent, unde studenții au oferit publicului demonstrații de caligrafie, interpretări la instrumentul tradițional guzheng și un discurs improvizat, probă ce a pus la încercare viteza de reacție și fluența în exprimare a finaliștilor.
Juriul a avut o misiune dificilă, nivelul pregătirii fiind unul de excepție. Rezultatele finale au adus o bucurie deosebită comunității academice sibiene:
- Premiul I: A fost câștigat de Eva-Maria Căzan, studentă a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. În urma acestei performanțe, ea va fi recomandată pentru a merge în China să asiste la etapa globală a concursului.
- Premiul special: A revenit studentei Surdu Andreea-Monica (Universitatea din București), care va reprezenta oficial România în marea finală mondială.
- Palmaresul ULBS: Institutul Confucius din Sibiu a mai obținut, prin studenții săi, un premiu II și trei premii III.
Atmosfera a fost completată de un moment artistic plin de energie, studenții Institutului Confucius din Sibiu interpretând dansul modern Little Apple, aplaudat la scenă deschisă.
Evenimentul a beneficiat de sprijinul Ambasadei Chinei, al partenerilor de la BLCU și al numeroaselor companii chineze active în România, care susțin educația internațională.