. . .

„FROM TRADITIONAL FINANCE TO NEUROFINANCE” – debut entuziast pentru a doua școala de vară ReThink Finance



Luna aceasta, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, prin Facultatea de Științe Economice, găzduiește cel de-al doilea program de vară al proiectului „ReThink Finance – integrating innovative paradigms and digital technologies into financial teaching and literacy”.

Prin urmare, în perioada 12 – 22 iunie 2023, 25 de studenți selectați din cadrul a trei universități partenere din Italia (Università degli Studi di Siena), Polonia (Uniwersytet Opolski) și România (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu) beneficiază de prelegeri și training-uri găzduite de profesori internaționali cu experiență, cu obiectivul de a facilita accesul studenților la informații valoroase și de actualitate din ramuri inovative ale finanțelor.

Anul acesta, echipa de proiect, reprezentată de directorul de proiect lector univ. dr. Diana Mihaiu, lector univ. dr. Ioana Gemenel și asistent univ. dr. Radu-Alexandru Șerban, se bucură de implicarea a șase traineri cu experiență: Maurizio Pompella și Ruggero Bertelli (Università degli Studi di Siena, Italia), Marta Maciejasz și Robert Poskart (Uniwersytet Opolski, Polonia), Florin Grosu (Bold Technologies, România) și Lorenzo Costantino (Institut de Haute Formation aux Politiques Communautaires, Belgia).

„From traditional finance to neurofinance” este un program intensiv de vară dedicat studenților de licență, care își propune abordarea unor domenii inovative ale finanțelor prin integrarea de informații de actualitate, într-o manieră aplicată, cu scopul principal de a alinia competențele studenților la nivelul cerințelor actuale ale pieței muncii. Parcurgând programul, studenții vor putea identifica fundamentele emoționale în adoptarea deciziilor financiare, vor putea contextualiza existența riscurilor specifice și își vor putea testa capacitatea de luare a deciziilor financiare prin simulări financiare bazate pe scenarii complexe, folosind software specializat (Traderion, Stock Track Simulator, Thomson Reuters Refinitiv Eikon software).

Activitățile vor fi derulate în limba engleză și vor presupune parcurgerea următoarelor tematici complementare:

  • Ziua 1 Setting the Stage: psychological attitudes in economics and finance;
  • Ziua 2 Neurofinance: understanding how the brain works and why it matters for finance;
  • Ziua 3 Innovative ways to look into financial decision making: bias detection, behavioral finance, FOMO;
  • Ziua 4 Crypto-based scenario: evolving perceptions and attitudes;
  • Ziua 5 Risk in the context of Neurofinance: from Market to Cognitive biases;
  • Ziua 6 Financial software: Stock Track, Thomson Reuters Refinitiv Eikon;
  • Ziua 7 Cultural activity;
  • Ziua 8 Simulation and gamification with Bold Tech technology tools;
  • Ziua 9 Simulation and gamification with Bold Tech technology tools;
  • Ziua 10 Behavioral Asset Allocation: from efficient to effective portfolios;
  • Ziua 11 Overview and evaluation.

Prin cooperarea instituțiilor partenere, ReThink Finance promovează racordarea mediului academic la evoluțiile actuale din domeniul finanțelor, inovarea, schimbul de experiență și de know-how. Proiectul este finanțat prin fondurile Erasmus + dedicate parteneriatelor pentru cooperare în domeniul învățământului superior (referință proiect 2021-1-RO01-KA220-HED-000029551).


/

Detalii

Categorii:

Comunicate Internationalizare Parteneriate

Domenii:

Economie

Locaţie:

Facultatea de Științe Economice

Persoană contact:

Gemenel Ioana

Email contact:

ioana.gemenel@ulbsibiu.ro

Link1:

https://rethink-finance.ro/