. . .

Invitație la Simpozionul cercetării științifice francofone din Europa Centrală și de Est



În 27 și 28 noiembrie 2023, la Biblioteca Centrală Universitară Carol I din București, va avea loc cea de-a doua ediție a Simpozionului cercetării științifice francofone din Europa Centrală și de Est.

Evenimentul este organizat de Ambasada Franței în România și de Agenția Universitară a Francofoniei cu scopul de a reuni comunitatea științifică francofonă din România și din regiunea Europei Centrale și de Est (ECE), în strânsă colaborare cu părțile interesate (universități, institute ale Academiei Române și centre naționale de cercetare).

Sesiunea de comunicări științifice va fi structurată pe patru teme: 

– Limbi străine și științe sociale și umaniste; 

– Drept, economie, administrarea afacerilor și management

– Științe tehnice, matematică, fizică, chimie

– Științe medicale, veterinare și agronomie

Cei care doresc să participe la acest simpozion trebuie să redacteze un articol în limba franceză folosind următorul model (maxim 4 pagini pe două coloane): IEEE – Manuscript Templates for Conference Proceedings.

Termenul limită pentru înscriere este 27 septembrie 2023.

Înscrierile se vor face prin intermediul următorului formular Google: https://forms.gle/QjvmQgPgW71xfzdV9


/

Detalii

Categorii:

Internationalizare Simpozion

Persoană contact:

Raluca Mureșan

Email contact:

raluca.muresan@ulbsibiu.ro

Link1:

https://www.srsf-eco-2023.auf.org