. . .

Lucrări de licență gastronomice realizate de studenții la ȘAIAPM



Studenții din ultimul an – domeniul alimentar – ai Facultății de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu și-au realizat lucrările de diplomă sub formă gastronomică.

Lucrările de absolvire a facultății au fost realizate sub egida ”Hasso Plattner”, fiind un mod de a marca programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019.

Pentru realizarea produselor inovative, studenții absolvenți ai specializărilor Ingineria Produselor Alimentare, Controlul și Expertiza Produselor Alimentare, Biotehnologii în Industria Alimentară, Inginerie și Management în Alimentație Publică și Agroturism au utilizat ingrediente locale.

Au fost degustate și analizate atât produse tradiționale precum Salamul de casă, dar mai ales produse cu elemente inovative: pâine graham cu semințe de cânepă, batoane de cereale cu Aronia, paste făinoase cu morcovi, jeleuri de smântână cu cacao, dropsuri cu păstură, praline cu muguri de pin, iaurt cu ciuperci, lapte bătut cu ovăz, ciocolată cu diferite adaosuri, brânzeturi cu pastă moale din lapte de bivoliță, etc. O parte din produse au fost prezentate în competiții la nivel național, precum Ecotrophelia 2019 sau Innovation Labs 2019.

”Dorim ca acest eveniment să devină tradiție în facultatea noastră, pentru că astfel putem să ne bucurăm și să etalăm rezultatele muncii noastre, studenți și cadre didactice laolaltă”, a declarat decanul Facultății de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului, Camelia Sava.


Lucrări de diplomă gastronomice realizate de studenții la ȘAIAPM

Detalii

Categorii:

Proiect

Domenii:

Industrie alimentara

Persoană contact:

Teodor Boanta

Email contact:

teodor.boanta@ulbsibiu.ro

Fişier 1:

DSC_0070.jpg

Fişier 2:

DSC_0041.jpg

Fişier 3:

DSC_0089.jpg