MASĂ ROTUNDĂ - ROMÂNIA ŞI MAROC
ROMÂNIA ŞI MAROC, EXPERIENŢE ÎMPĂRTĂŞITE
– Comunicat de presă –
În perioada 6-10 martie s-a desfăşurat, la Bucureşti şi Sibiu, Masa rotundă bilaterală româno-marocană, intitulată: „Particularităţi ale fenomenelor de migraţie şi de radicalizare, în practica marocană”, avându-i drept invitaţi pe Excelenţa Sa, ambasadorul Mohammed Loulichki şi pe economistul Mehdi Lahlou, două personalităţi din mediul diplomatic şi academic, la nivel mondial. D-nul Loulichki este Senior Fellow în cadrul Policy Center for the New South din Rabat, fost Reprezentant Permanent al Regatului Maroc pe lângă Naţiunile Unite, la New York (în două rânduri) şi Geneva, Ambasador în Bosnia şi Herţegovina, Croaţia şi Ungaria, iar în decembrie 2012, a deţinut mandatul de preşedinte al Consiliului de Securitate al ONU. Profesorul Lahlou lucrează în cadrul Institutului Naţional de Statistică şi Economie Aplicată din Rabat, fiind responsabil ştiinţific, pentru Maroc şi Tunisia, al proiectului „GREASE – Religion, Diversity and Radicalisation”, programul Horizon 2020, finanţat de Comisia Europeană. A fost unul dintre laureaţii prestigiosului Energy Globe Award, în anul 2015.
Organizată în comun de către Universitatea din Bucureşti, prin Institutul de Studii Africane şi de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, prin Centrul cultural şi ştiinţific româno-marocan, manifestarea s-a bucurat de susţinerea Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF – Biroul Europa Centrală şi Orientală) şi de participarea unor importante instituţii din ţară: Ministerul Afacerilor Externe, Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, Ministerul Afacerilor Interne, respectiv Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Inspectoratul General pentru Imigrări. De asemenea, reprezentanţi din cadrul Ambasadei Regatului Maroc în România au luat parte la cele două runde ale evenimentului.
Experienţa marocană în materie de luptă împotriva terorismului şi a extremismului religios este incontestabilă, Regatul fiind din ce în ce mai solicitat, de către statele europene şi comunitatea internaţională, pentru a colabora în acest domeniu sensibil. Asocierea termenului de terorism cu concepte precum extremismul religios, radicalizare, violenţă religioasă, Islam, chiar dacă frecventă, necesită un cadru de reflecţie cât mai larg şi o abordare integrată. Răspunsul la provocările şi ameninţările secolului al XXI-lea nu poate fi unul exclusiv militar sau poliţienesc. Pentru a putea preveni şi combate eficient procesul radicalizării, care se petrece într-o manieră discontinuă şi necuantificabilă, avem nevoie de o bună înţelegere a lumii arabe, a chestiunilor de natură juridică şi ideologică şi de o cunoaştere pe teren a realităţilor.
Profesori universitari, înalţi diplomaţi, analişti politici, foşti consilieri prezidenţiali şi practicieni din domeniul securităţii naţionale au dezbătut, alături de distinşii oaspeţi, la Bucureşti, în sala Gheorghe Brătianu a Bibliotecii Facultăţii de Istorie, pe marginea unor fenomene actuale şi probleme fundamentale ale viitorului: migraţia, mediul înconjurător, multiplele forme de radicalizare, terorismul, provocările politico-economice şi relaţiile Europa-Africa, atât din perspectiva marilor, cât şi a micilor puteri. Discuţiile s-au mutat, ulterior, la Sibiu, în sala festivă a Rectoratului Universităţii „Lucian Blaga”, audienţa fiind constituită, în mare masură, din tineri studenţi, masteranzi şi profesori, interesaţi de problematica cooperării şi a securităţii internaţionale. Cele două instituţii co-partenere ale proiectului îşi propun să diversifice, în cadrul ediţiilor următoare, subiectele abordate, mizând pe dimensiunea pluri şi interdisciplinară.
Obiectivul acestei conferinţe bilaterale a fost acela de a pune în lumină particularităţile societăţii marocane, dar şi ale ţărilor din nordul Africii, în contextul dezbaterilor intense asupra radicalizării religioase. Practica marocană este cu atât mai preţioasă, cu cât Regatul promovează, de mai mulţi ani, o politică hotărâtă împotriva ignoranţei, a extremismelor şi pentru crearea unui mediu de toleranţă şi deschidere. Masa rotundă se înscrie în seria manifestărilor menite să stimuleze o analiză comună asupra unor teme şi tendinţe de mare actualitate şi însemnătate în lume, precum şi să întărească legăturile culturale, academice şi politico-diplomatice dintre România şi Regatul Maroc.
Sibiu-Bucureşti, 12 martie 2019
Contact :
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
Conf. univ. dr. Simona CORLAN-IOAN, e-mail: simonacorlan1@yahoo.com, tel.: (+40)744/385823
UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU
Lect. univ. dr. Dan-Alexandru POPESCU, e-mail: dalex.popescu@gmail.com, tel.: (+40)744/787058