. . .

Parteneriat între ULBS și Consiliul Județean al Elevilor Sibiu



Miercuri, 27 ianuarie, a avut loc la sediul EduHub o întâlnire între conducerea ULBS și reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor Sibiu (CJES). Conducerea ULBS a fost reprezentată de către prorectorii Adrian Pascu, Raluca Sassu și Andrei Terian, iar din partea CJES au fost prezenți la întâlnire președintele Teodora Neaga, vicepreședinții Radu Biliboc și Diana Șandru, secretarul Consiliului și doi directori de departamente.

Discuțiile au vizat, în principal, următoarele aspecte: organizarea de către ULBS a unor sesiuni de pregătire pentru examenul de bacalaureat destinate elevilor din județul Sibiu, lansarea unei serii de prelegeri pe teme civice și/sau științifice adresate elevilor și susținute de către cadre didactice din ULBS, posibilitatea ULBS de a găzdui în spațiile sale activități ale CJES, implicarea voluntarilor CJES în activitățile desfășurate de către ULBS, organizarea cu ajutorul CJES a unor întâlniri pentru prezentarea ofertei educaționale a ULBS, colaborarea în vederea inițierii și a implementării de proiecte educaționale și culturale comune. La finalul întâlnirii, s-a convenit asupra încheierii unui parteneriat care să asigure un cadru formal pentru acțiunile viitoare.

Credit foto: Tudor Morariu, CJES


/

Detalii

Categorii:

Parteneriate Preuniversitar Promovare Relația cu comunitatea

Persoană contact:

Raluca Sassu

Email contact:

raluca.sassu@ulbsibiu.ro