. . .

Revine Noaptea Cercetătorilor, pe 29 septembrie!



Cele nouă facultăți ale ULBS împreună cu partenerii proiectului așteaptă la început de weekend vizitatorii de toate vârstele, între orele 16-21.

Sibiul se alătură pentru al zecelea an consecutiv celor peste 300 de orașe europene care au ales să dedice o zi conectării publicului cu activitatea științifică, într-o manieră cât mai atractivă. Este acel moment din an când sibienii au ocazia să intre în laboratoarele și sălile de cercetare ale Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, pentru a lua parte la workshop-uri, demonstrații cu roboți, prezentări de oferte educaționale, ateliere de creație, experimente sau expoziții, pe teme dintre cele mai diverse.

Acestora li se adaugă și activitățile pregătite de  partenerii ULBS în acest proiect: Academia Forțelor Terestre,  Biblioteca Județeană ASTRA, Consiliul Județean Sibiu, Complexul Național Muzeal ASTRA, Ministerul Educației Naționale. Noaptea Cercetătorilor va fi sărbătorită și în județ prin evenimente culturale, de către primăriile din Dumbrăveni, Hoghilag, Păuca, și Săliște, parohiile ortodoxe Hamba și Agnita II. Companii din mediul industrial vor fi prezente cu standuri de prezentare a rezultatelor cercetării, iar din mediul preuniversitar vor fi găzduite proiecte derulate de liceele sibiene în parteneriat cu institute de cercetare din spațiul european.

„Iată că am ajuns la cea de-a zecea ediție de când facilităm aceste întâlniri prietenoase între știință și publicul de toate vârstele, alaturându-ne astfel unei mișcări europene de popularizare a activităților de cercetare, în rândul publicului larg. Doresc să le mulțumesc colegilor care au organizat acest amplu eveniment și celor peste 200 de cadre didactice și voluntarilor implicați în proiect, dar și partenerilor care susțin cu activități acest demers, pentru tot efortul de a avea și anul acesta la Sibiu o Noapte a Cercetătorilor europeană. Programul include teme și abordări creative, pentru publicul tânăr și foarte tânăr, așa încât sper ca părinții și profesorii să îi ghideze în ziua de 29 septembrie pe copii spre spațiile unde se desfășoară evenimentul nostru”, a declarat conf.univ.dr.Ionela Vlase, șef- serviciu Cercetare, Dezvoltare, Inovare în cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

Pentru mai multe informații despre Noaptea Cercetătorilor vă invităm să urmăriți site-ul dedicat, pagina de facebook a proiectului și pagina de facebook a evenimentului.

 

 


/

Detalii

Categorii:

Cercetare Relația cu comunitatea Workshop

Persoană contact:

Serviciul Cercetare, Dezvoltare, Inovare

Email contact:

dep.cercetare@ulbsibiu.ro

Link1:

https://noapteacercetatorilor.ulbsibiu.ro/ro/program/

Link2:

https://www.facebook.com/NoapteaCercetatorilorSibiu/?locale=ro_RO