S-a încheiat cea de-a șasea ediție a conferințelor ISEKI E-conferences, cu tema „Food production based on food safety sustainable development and circular economy”  



Organizatorul principal a fost Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, prin Facultatea de ȘAIAPM, iar co-organizatori, Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara și ISEKI Food Association
 
La evenimentul desfășurat între 22-24 noiembrie au fost prezentate peste 100 de lucrări științifice relevante în domeniul industriei alimentare, iar tinerii cercetători au fost premiați în cadrul unei competiții, care a inclus două secțiuni – o prezentare a proiectelor și alta a  conceptului grafic al temelor abordate. Pe lângă premiile în bani primite din partea sponsorilor, ISEKI Food Association le-a acordat câștigătorilor statutul de membru al organizației timp de un an, cu toate drepturile care decurg din acest rol.
 
Doctoranda Facultății de ȘAIAPM a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Valentina Mădălina Moga, a obținut  premiul III la ambele secțiuni ale competiției. Precizăm faptul că toți doctoranzii ULBS care au avut lucrări la această conferință au avut o participare meritorie, bucurându-se de aprecieri.

/

Detalii

Categorii:

Competitie

Domenii:

Industrie alimentara

Persoană contact:

prof. Ovidiu Tița

Email contact:

ovidiu.tita@ulbsibiu.ro

Link1:

https://isekieconf23.meetinghand.net/en/

Link2:

https://isekieconf23.meetinghand.net/en/4562-conference-programme