. . .

Școala de vară de Psihopatologie la Păltiniș



Centrul de Perfecționare și Cercetare din Păltiniș al Universității ”Lucian Blaga” Sibiu a fost gazdă, în perioada 24-29 iulie 2022, a primei ediții a Școlii de Vară de Psihopatologie.

Evenimentul cu tema Tulburările de personalitate, a fost  organizat de către Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie, în parteneriat cu Facultatea de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga” Sibiu și cu Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu.

Acest proiect a fost destinat atât medicilor rezidenți în Psihiatrie, aflați în anii II-V de pregătire, cât și tinerilor medici specialiști psihiatri, aflați în primii 5 ani de activitate. La această primă ediție, au fost prezenți, la activitățile științifice peste 30 de participanți din centrele universitare din țară.

Atelierele din cadrul școlii au fost coordonate de mai mulți specialiști recunoscuți, precum:

  • Acad.prof.univ.dr. Mircea LĂZĂRESCU (UMF, Timișoara)
  • Prof.univ.dr. Aurel NIREȘTEAN (UMF, Târgu Mureș)
  • Prof.dr. Luis MADEIRA (Universitatea din Lisabona, Portugalia) – invitat on-line
  • Psihoterapeut dr. Petre RĂDESCU
  • Șef lucrări dr. Ciprian BĂCILĂ (Facultatea de Medicină, Sibiu)
  • Șef lucrări dr. Ana GIURGIUCA (UMF, București)

Programul Școlii de Vară de Psihopatolgie a cuprins atât prezentări ale lucrărilor specialiștilor în domeniu dar și alte activități venite în completarea informației științifice, oferite în cadrul atelierelor, cum ar fi vizita la Colectivul de Cercetare Științifică în Neuroștiințe din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu și drumeția montană cu ghid organizată în colaborare cu Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu.

”Psihopatologia este esențială în pregătirea oricărui medic psihiatru prin studiul sistematic al experiențelor subiective ale pacientului, ordonarea și clasificarea lor pentru crearea unei terminologii valide și a fundației pe care se bazează diagnosticul și clasificarea entităților patologice în psihiatrie.

Ne dorim ca acest eveniment să devină o constantă în pregătirea viitorilor specialiști din domeniul psihiatriei, să atragă în fiecare an cât mai mulți participanți și specialiști și care să se transforme într-un punct de reper pentru medicină, atât la nivel național cât și internațional.”, a declarat șef lucrări dr. Ciprian BĂCILĂ, de la Facultatea de Medicină din cadrul ULBS, coordonatorul acestui eveniment.


/

Detalii

Categorii:

Workshop

Domenii:

Medicină

Persoană contact:

Ciprian BĂCILĂ

Email contact:

ciprian.bacila@ulbsibiu.ro