. . .

Specialiști în comunicare vin la prima ediție a Seminarului vocațional de PR



Speakeri de top din Sibiu și din București vor fi prezenți la prima ediție a proiectului ”Seminar vocațional de PR”, organizată de Asociația e-Xplorator Sibiu, în parteneriat cu Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu și co-finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului, prin ”Concursul național de proiecte de tineret”. Scopul acestui eveniment este stimularea implicării tinerilor în viața societății, informarea și consilierea profesională a viitorilor specialiști în comunicare și relații publice,  prin stimularea de activități vocaționale specifice.

”Seminarul vocațional de PR” se va desfășura în perioada 9-13 octombrie, la Complex Medieval Unglerus din Biertan, județul Sibiu.

Pe durata celor patru zile de seminar, cei 30 de tineri, din șase județe (Sibiu, Brașov, Mureș, Olt, Vâlcea și Bacău) vor avea șansa să învețe de la specialiști cum trebuie abordată comunicarea pentru a fi eficientă, care sunt tehnicile de influențare a opiniei publice și a comportamentului acestuia, ce înseamnă branding și rebranding. Cei șase traineri care vor susține prezentări și workshop-uri sunt: Isabella Brănișteanu (Marketing Specialist, Thinkegic – Strategic Thinker), Camelia Eremia (Client Service Director MSL The Practice), Florin Ionescu (Strategy Director MSL The Practice), Ionuț Georgescu (Team manager BC CSU Sibiu),  Bogdan Gheorghiță (Lector univ. dr. ULBS, specialist marketing politic) și Ioana Curta (Lector univ. dr. ULBS, specialist publicitate și brand).

În cadrul evenimentului vor fi abordate teme precum: Crizele de imagine și gestionarea lor, Marketingul și PR în sport, Personal branding, Planificarea strategică, Campaniile media, Publicitate, Marketing, Vânzări, Brand și Rebranding, Tendințele anului în PR. ”Sunt teme extrem de generoase în furnizarea de informație de calitate, sunt atractive și actuale, sunt teme care ar trebui să intereseze orice specialist în comunicare. Ne adresăm în mod special celor atrași de noile tehnologii, de noile platforme de comunicare, de modalitățile prin care poate fi difuzat mesajul. Tinerii participanți vor putea descoperi care este rolul PR-ului în societatea contemporană, importanța și influența pe care o poate avea această vocație. Vom încerca să sădim în mintea participanților, dornici să parcurgă acest drum spre a deveni specialiști PR, faptul că cinstea, corectitudinea, transparența și încrederea sunt calități care nu au voie să lipsească.”, a declarant Ioana Curta, președintele Asociației e-Xplorator.

Beneficiul social pe care îl generează un astfel de proiect menit să educe tinerii, să-i ajute să conștientizeze importanța implicării în viața socială, este în primul rând de natură educațională, venit pentru a soluționa anumite blocaje în ceea ce privește limitele de înțelegere, limitele de comportament ale tinerilor. ”Încercăm să îi aducem mai aproape, în interiorul societății civile. Societatea are așteptări de la noua generație, o generație de tineri instruiți, corecți, întreprinzători, capabili să își practice vocația cunoscându-i riscurile și avantajele.”,  a declarat Teodor Boantă, purtător de cuvânt al Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu.

Despre MSLGROUP The Practice

Este cea mai creativă agenție de PR din România și cea mai premiată, cu peste 200 de premii și nominalizări obținute pentru mai bine de 70 de campanii diferite. În 2012, agenția s-a clasat pe locul 13 în lume în topul celor mai creative agenții de PR (Holmes Report Global Creative Index), iar în 2013 a fost desemnată drept cea mai bună agenție din Europa de Est la EMEA Sabre Awards.

Este prima agenție de PR românească premiată cu Grand Prix la cea mai importantă competiție de PR europeană, EMEA SABRE Awards; prima agenție de PR romanească premiata la Cannes Lions; singura agenție românească ale cărei campanii de PR au fost incluse printre cele mai bune 50 de campanii de PR din lume, în 2012 și în 2013.

MSLGROUP The Practice este Agenția Anului în România, titlu câștigat în 2009, 2012 și 2015, în cadrul Romanian PR Award.

 Despre Isabella Brănișteanu

Specialist în domenii precum Planificarea strategică, Campanii media, Publicitate, Marketing, Vânzări, Brand și Rebranding. Isabella Brănișteanu este absolventă a Universității București, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, licențiată în psihologie social și absolventă a un master în Marketing și Publicitate (Universitatea București). În 12 ani de carieră a deținut poziții importante în agenții de PR și Publicitate precum Saatchi&Saatchi, Newline Media House, Babel Communication.

Despre Ionuț Georgescu

Actualul Team Manager al echipei de baschet CSU Sibiu (din 2018) și-a început cariera ca jurnalist, în Ploiești. A fost cel mai tânăr jurnalist sportiv acreditat, la vârsta de 15 ani, co-fondator al primului site de baschet din România, numaibaschet.ro. La 21 de ani a fost cel mai tânăr președinte din sportul românesc la echipa de baschet CSU Asesoft Ploiești. În perioada 2015-2018 a fost Manager General la CSM Steaua București. De 9 ori campion al României, 5 x Cupa României, SuperCupa României. A organizat a 13 campanii europene în 15 ani de activitate în baschet. Este absolvent al MBA în Sports Business by Euroleague Basketball & Vytautas Magnus University (Kaunas), FIBA Manager Program & FIBA 3×3, Scouter Real Betis Sevilla. A creat, implementat și dezvoltat proiecte ce țin de marketingul sportiv și PR-ul în sport.

Despre Bogdan Gheorghiță

Cadru didactic în cadrul Facultății de Științe Socio-Umane a Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, Bogdan Gheorghiță este specialist în comunicare politică, având expertiză în Marketing politic, teoria democrației, partide și elite politice, politici comparate și analiza electorală. Are zeci de articole publicate în reviste de specialitate, cărți și proiecte de cercetare.

Despre Ioana Curta

Cadru didactic în cadrul Facultății de Științe Socio-Umane a Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, Ioana Curta este absolventă a Facultății de Jurnalistică din cadrul ULBS, Doctor în Economie și specialist în domenii precum Publicitate, Brand, Identitate vizuală, Campanii media și Management de proiect. În 20 ani de carieră a îmbinat jurnalismul de televiziune, cu presa scrisă,  producția de campanii publicitare cu coordonarea de proiecte culturale, fiind în același timp formator de jurnaliști și specialiști în PR.

 


Specialiști în comunicare vin la prima ediție a Seminarului vocațional de PR

Detalii

Categorii:

Conferință

Domenii:

Jurnalism Relații publice

Locaţie:

Complex Medieval Unglerus din Biertan, județul Sibiu

Dată de început:

09/10/2019

Dată de încheiere:

13/10/2019

Persoană contact:

Teodor Boanta

Email contact:

teodor.boanta@ulbsibiu.ro

Fişier 1:

invitatie-seminar.jpg