. . .

ULBS a semnat contracte de finanțare de peste 4,2 milioane euro pentru trei proiecte implementate cu cercetători de top la nivel mondial



 

Marți, 23 mai 2023, a avut loc la Palatul Victoria, în prezența prim-ministrului României, Nicolae Ciucă, și a miniștrilor Educației și Cercetării, Ligia Deca și Sebastian Burduja, semnarea contractelor pentru cele 83 de proiecte aprobate pentru finanțare în cadrul Investiției I.8., Dezvoltarea unui program pentru atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate în activități de cercetare, dezvoltare și inovare, inclusă în Componenta 9 a PNRR.

La nivelul competiției, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a câștigat trei proiecte în valoare de peste 4,2 milioane de euro, plasându-se astfel pe locul 8 din cele 51 de instituții (universități, asociații și institute de cercetare) care au depus aplicații în competiție.

În urma acestui rezultat, trei cercetători de top  pe plan mondial vor coordona în următorii trei ani echipe de cercetare care vor activa sub egida ULBS. Astfel, Igor Pilshchikov (University of California, Los Angeles, SUA) va coordona proiectul Networks of (Dis)similarities: The Circulation of Western Romance Literatures in Eastern Europe, Irina Velicu (Universitatea din Coimbra, Portugalia) va aprofunda tema Doing Environmental InJustice: A Theory in Praxis, iar Gianluca Vinti (Universitatea din Perugia, Italia) va focaliza Mathematical Methods and Models for Biomedical Applications.

Contractele de finanțare ale proiectelor au fost semnate din partea ULBS de către rectorul Sorin Radu.


/

Detalii

Categorii:

Comunicat Rector

Persoană contact:

Rectorat

Email contact:

rectorat@ulbsibiu.ro