. . .

ULBS gazda evenimentului European Language Degree



Universitatea Lucian Blaga din Sibiu a găzduit în perioada 20-24 martie 2023 întâlnirea European Language Degree. Experți din cadrul Alianței FORTHEM s-au reunit la Sibiu pentru a identifica și dezvolta noi direcții de cooperare academică în domeniu de limbă, literatură și cultură. La sesiunile de lucru, organizate atât în ​​format fizic, cât și în format virtual, au participat specialiști de la Universitatea Bourgogne, Universitatea din Valencia, Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz, Universitatea din Letonia, Universitatea din Agder și Universitatea din Palermo.

Printre subiectele prezentate și dezbătute în cadrul întâlnirii se numără promovarea multilingvismului și demararea  de noi inițiative în domeniul limbii și al culturii, concretizate în crearea unui program comun de licență: European Language Degree. Agenda întâlnirii a inclus o serie de analize și dezbateri privind  structura modulară și rezultatele învățării, echivalarea  notelor și recunoașterea competențelor obținute.

Pe lângă ateliere și sesiuni de lucru, programul a cuprins și un tur ghidat al orașului Sibiu, o vizită la biblioteca ULBS, un spectacol de teatru prezentat de studenții ULBS și vizitarea Salinei Turda.

Aceasta a fost cea de-a doua întâlnire de lucru din cadrul activității European Language Degree, un eveniment similar având loc în iunie anul trecut, la Universitatea din Valencia.

 


ULBS gazda evenimentului European Language Degree

Detalii

Categorii:

Internationalizare

Domenii:

General

Persoană contact:

conf. univ. dr. Raluca Mureșan

Email contact:

raluca.muresan@ulbsibiu.ro