ULBS se implică activ în bătălia împotriva COVID-19
Universitatea „Lucian Blaga„ din Sibiu este alături de Spitalul Clinic Județean de Urgență în lupta împotriva COVID-19 prin lansarea mai multor proiecte de prevenire și diagnosticare a virusului. Două din aceste proiecte vor fi finanțate prin intermediul Fundației Hasso Plattner și sunt estimate la aproximativ 250.000 EURO.
Pentru a crește capacitatea de testare a contaminării cu SARS-CoV 2 în Regiunea ADR Centru, ULBS dezvoltă un laborator de biologie moleculară cu nivel de securitate BSL2, care, în perioada imediat următoare, să fie acreditat pentru realizarea de teste pentru SARS-CoV-2, iar în perspectivă să poată deveni o infrastructură de cercetare care va permite dezvoltarea proiectelor de cercetare în biologie moleculară cu aplicații în diverse domenii: biologie aplicată, medicină, farmacie, ecologie, industrie alimentară.
Al doilea proiect de cercetare se referă la dezvoltarea unui sistem dedicat hardware-software pentru identificarea potențialilor suspecți de COVID-19 folosind camere de termoviziune. Sistemul poate fi instalat în locurile publice aglomerate, instituții, însă varianta pilot va fi lansată în cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu.
Pentru ambele proiecte au fost demarate procedurile de achiziție publică, urmând a fi implementate în momentul în care vor fi livrate toate aparaturile necesare.
ULBS produce dezinfectant pentru Spital
De asemenea, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu în colaborare cu Consiliul Județean Sibiu și Fundația Comunitară Sibiu va produce aproximativ 100 litri de dezinfectant pe zi, ce va fi oferit Spitalului Clinic Județean Sibiu și instituțiilor publice interesate. Dezinfectantul – produs după rețeta Organizației Mondiale a Sănătății – va fi realizat de cadrele universitare ale ULBS în laboratorul de farmacie din cadrul Facultății de Medicină, iar materia primă va fi furnizată de către Fundația Comunitară Sibiu.
De asemenea, pentru sprijinirea SCJU Sibiu, ULBS va pune la dispoziția medicilor, pentru o perioadă de 6 luni, o hotă flux de laminare VS4, necesară în testarea infectării cu coronavirus.
Tot în dorința de a sprijini lupta împotriva COVID-19, în cadrul Facultății de Inginerie se produc suporți pentru vizierele realizate de absolvenții și studenții universității și, în același timp, se lucrează la realizarea unui prototip de ventilator mecanic.
„Încurajăm în continuare activitatea de voluntariat a studenților și a tuturor celor care pot să vină în sprijinul acestei lupte pe care o ducem cu toții. Din aceste motive, cadrele didactice și cercetătorii din universitate și-au oferit expertiza în domeniul biologiei moleculare și virusologiei, contribuind la amenajarea corespunzătoare și punerea în funcțiune în condiții optime și de siguranță a laboratorului de biologie moleculară. Consultanța în domeniu se extinde la selectarea reactivilor, asigurarea necesarului pentru testare și chiar instruire de specialitate. Cadrele ULBS vor participa și la efectuarea testelor. În caz de nevoie, ULBS pune la dispoziția SCJUS aparatura, consumabilele și reactivii din dotare, care pot fi folosiți în testare și la protecția cadrelor medicale implicate în lupta împotriva virusului. Mulțumim personalului medical din Sibiu, și nu numai, pentru tot efortul depus în această luptă de zi cu zi împotriva COVID-19. Universitatea este alături de comunitatea sibiană și sperăm cât mai curând să trecem cu bine acest test de viață și comuniune.” a declarat Prof. Sorin Radu, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.