ULBS la târgul educațional NAFSA 2019 - Washington
Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu participă, în aceste zile (26-31 mai), la cel mai important eveniment educațional la nivel global – Conferința Anuală și Expoziția NAFSA 2019, din Washington, la care este estimată participarea a peste 10.000 specialiști din întreaga lume.
”2019 reprezintă un an aparte pentru învățământul superior sibian, Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu fiind prezentă pentru prima dată în cadrul acestui eveniment. Organizat în premieră, sub egida Consiliului Național al Rectorilor din România, pavilionul Study in Romania este o inițiativă destinată internaționalizării învățământului superior românesc și este susținută prin portalul www.studyinromania.gov.ro”, a declarat rectorul ULBS, prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea.
Reprezentanții ULBS au avut întâlniri cu parteneri vechi și sesiuni cu potențiali parteneri noi din toată lumea: Chile, Coreea de Sud, China, Japonia, Indonezia, Filipine, Azerbaidjan, Spania, Franța, Olanda sau Germania.
NAFSA este cea mai mare asociație nonprofit din lume dedicată educației și schimbului internațional, numără peste 10.000 de membri în 3.500 de instituții din întreaga lume și este prezentă în mai mult de 150 de țări.