. . .

Ziua Armatei Române - Mesajul rectorului ULBS Sorin Radu



În 25 octombrie se împlinesc 77 de ani de la unul dintre cele mai importante momente din istoria modernă a României. Până în acea zi, zeci de mii de soldați români au plătit prețul suprem pentru eliberarea Transilvaniei de Nord de sub ocupația străină. 25 octombrie este ziua fără de care țara noastră nu ar fi arătat așa cum o cunoaștem noi astăzi. Eroismul și devotamentul militarilor români nu vor fi uitate niciodată, iar noi, urmașii lor, avem obligația să le cinstim memoria și să le mulțumim că ne-au oferit șansa de a trăi într-o țară liberă și independentă.

Nu întâmplător, Armata Română este, în mod constant, instituția în care românii au cea mai mare încredere. Este o dovadă a faptului că poporul nostru își prețuiește eroii care au slujit cu credință Tricolorul și le poartă o sinceră considerație celor care, chiar și în zilele noastre, își riscă viețile în misiuni pentru ca noi să trăim într-o lume mai sigură.

Cu acest prilej, aducem un pios omagiu celor care s-au jertfit pentru ca noi să trăim într-o Românie demnă și modernă și le transmitem cele mai nobile sentimente tuturor veteranilor de război și bravilor ostași ai Armatei Române.

Un gând bun și de apreciere a valorii lor academice și militare se îndreptă către colegii și studenții Academiei Forțelor Terestre din Sibiu, parteneri valoroși și constanți ai universității noastre.

 La Mulți Ani bravei Armate Române!

Prof. univ. dr. habil. Sorin Radu,

rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu


Ziua Armatei Române – Mesajul rectorului ULBS Sorin Radu

Detalii

Persoană contact:

Conducerea ULBS

Email contact:

rectorat@ulbsibiu.ro