. . .

ULBS câștigă trei granturi în competiția de cercetare cu cel mai mare buget din România



Directori de proiect vor fi trei cercetători de la universitățile Stanford (SUA), Opole (Polonia) și Queen Mary -Londra ( Marea Britanie), care se vor alătura echipelor Universității „Lucian Blaga” din Sibiu

Miercuri, 22 noiembrie 2023, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a făcut publice rezultatele preliminare ale celei de-a doua etape a competiției dedicate atragerii de cercetători de top din străinătate în universitățile românești. Cu un buget total de 178 de milioane de euro, acoperit din fonduri PNRR, inițiativa reprezintă cea mai ambițioasă competiție organizată până în momentul de față în sistemul românesc de cercetare.

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a reușit și în această etapă o performanță de excepție, câștigând trei proiecte al căror buget cumulativ este de 3,6 milioane de euro. Astfel, noile proiecte se adaugă celorlalte trei câștigate în etapa din luna mai (https://www.ulbsibiu.ro/news/ulbs-a-semnat-contracte-de-finantare-de-peste-42-milioane-euro-pentru-trei-proiecte-implementate-cu-cercetatori-de-top-la-nivel-mondial/), ceea ce ridică bugetul total al granturilor adjudecate de ULBS în cadrul competiției la suma de 7,8 milioane de euro.

În această a doua etapă a competiției,  ULBS a excelat la disciplina Științe sociale și umaniste, unde cele trei proiecte câștigătoare s-au clasat pe locurile 2, 3 și 4, cu 93.4, 93.3 și respectiv 89.3 puncte. Toate cele trei proiecte au fost depuse în domeniul Filologie, cu sprijinul local al cadrelor didactice de la Facultatea de Litere și Arte (Departamentul de Studii Romanice). Cei trei cercetători de renume internațional care vor activa în următoarele 30 de luni în cadrul ULBS în calitate de directori de proiect sunt Franco Moretti, Katarzyna Molek-Kozakowska și Galin Tihanov.

Profesor emerit al Universității Stanford, unde a predat timp de 17 ani și a întemeiat faimosul Stanford Literary Lab, cu care ULBS a mai colaborat anterior (https://www.ulbsibiu.ro/news/stanford-literary-lab-vine-la-ulbs/), Franco Moretti este considerat cea mai importantă personalitate a studiilor literare internaționale din acest început de secol. Practicând o combinație inedită de critică sociologică, darwinism și analiză computațională, profesorul Moretti a elaborat și a impus în mediul academic conceptul de „lectură de la distanță” (distant reading), care oferă o perspectivă cu totul nouă asupra literaturii. În perioada în care va fi angajat la ULBS, Franco Moretti va coordona proiectul Measuring Tragedy: Geographical Diffusion, Comparative Morphology, and Computational Analysis of European Tragic Form (METRA). Proiectul pornește de la premisa că, date fiind limitele spațiului scenic, orice tragedie interiorizează un război civil sub forma unui conflict de familie și urmărește apoi transformările acestei forme în diverse literaturi europene (inclusiv în literatura română).

Katarzyna Molek-Kozakowska este directorul Institutului de Lingvistică de la Universitatea din Opole, fiind specializată în studierea din unghiul analizei critice a discursului a unor fenomene, teme și forme precum discursurile conflictului, tehnicile de marginalizare a unor grupuri etnice și rasiale, propaganda și populismul, știrile senzaționaliste și popularizarea științei. În calitate de cercetător afiliat la ULBS, profesoara Molek-Kozakowska va coordona proiectul The Coverage and Reception of the Russian-Ukrainian Conflict in Polish, Romanian and English-Language Media: A Comparative Critical Discourse Study with Recommendations for Journalism Training (CORECON). Proiectul își propune să studieze reflectarea războiului din Ucraina în cele trei medii lingvistice menționate, cu scopul de a disocia informația autentică de propagandă, dar și de simplul punct de vedere.

Galin Tihanov este profesor de literatură comparată la Queen Mary, University of London, și unul dintre cei mai avizați cercetători ai istoriei teoriei literare la nivel mondial. De fapt, una dintre cele mai semnificative contribuții academice ale sale este acreditarea tezei că teoria literară s-a născut în Europa de Est (Rusia, Cehoslovacia, Polonia și Ungaria), și nu în Occident – idee însoțită de o examinare foarte atentă a cauzelor și a contextului în care s-a petrecut acest fenomen. Proiectul intitulat Theorizing (Sub)peripheries: Strategies of Synchronization in Southeast European Literary and Cultural Criticism (STRASYN), pe care profesorul Tihanov îl va implementa la ULBS, va dezvolta această ipoteză analizând de ce culturi din Sud-Estul Europei, precum cea română, bulgară și ex-iugoslavă, nu s-au arătat deschise față de noua disciplină a teoriei literare și au continuat să practice teoria culturală în sensul larg al termenului.

Implementarea celor trei proiecte e estimată să înceapă în ianuarie 2024.

Link:https://www.mcid.gov.ro/wp-content/uploads/2023/11/Rezultate-preliminare-SSH.pdf

 


/

Detalii

Persoană contact:

relatii publice

Email contact:

relatii.publice@ulbsibiu.ro