Ce ne propunem

  • Echilibrarea vieții profesionale cu viața de familie pentru studenții și angajații ULBS

Nu de puține ori, angajații din mediul universitar – cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic, dar și studenți, se confruntă, în viața de zi cu zi, cu evenimente neprevăzute, sau a căror desfășurarea în timp nu poate fi prestabilită – ședințe, întâlniri de lucru, proiecte, examene, conferințe, elaborarea diverselor materiale suport, pregătirea pentru cursuri, seminare, activități practice, laboratoare, etc. Mai mult, aceste situații si/sau evenimente apar cu o anumită ritmicitate și nu sunt uniforme, pe parcursul unui an universitar.  

Ca promotor al progresului, dezvoltării, dar și inovării, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu poate oferi – prin UNIKids, servicii pe care o grădiniță tipică nu le poate oferi în totalitate. Iar prin afterschool, copiii vor fi sprijiniți și îndrumați să devină autonomi în învățare dar și să își dezvolte gândirea critică și să se apropie – în moduri adaptate vârstei lor- de știință, artă, sport.  

Nu în ultimul rând, ULBS și-a asumat un Plan de egalitate de gen, care are ca și direcție crearea unei culturi organizaționale prietenoase cu părinții/femeile,  prin facilități de îngrijire pentru personalul cu astfel de nevoi. UNIKids poate contribui la reducerea conflictului dintre rolurile profesionale și nevoile familiale – care sunt, în majoritatea lor, asigurate de femei.  

  • Oferirea unor servicii educaționale de calitate pentru copii cu vârsta între 2 și 11 ani

Instituția grădiniței este parte integrantă a întregului sistem de educație, care presupune că accentul principal și responsabilitatea educațională se află în familie, dar extinderea spațiului de experiență al copilului prin condițiile instituționale și prin acțiunea pedagogică are loc în grădiniță și after-school.

  • Promovarea unor concepte educaționale centrate pe copii, mai ales pe starea lor de bine

Conceptele educaționale care stau la baza activității UNIKids au în centrul atenție copiii – educația și dezvoltarea lor. În acțiunile lor, copiii își vor  exprima atât bucuriile cât și temerile, astfel încât să se poată adapta situațiilor, să crească puternici și voioși. Instituția noastră și-a stabilit, de asemenea, obiectivul de a sprijini dezvoltarea copiilor în oameni care se bizuie pe forțele proprii și care să fie capabili de a trăi  comunitate și, împreună cu părinții lor, UNIKids le poate transmite abilitățile de bază necesare. Baza pentru o dezvoltare sănătoasă și cel mai important obiectiv în instituția noastră este „Fii fericit”. Doar dacă copilului îi place să meargă la grădiniță, sau la after-school, dacă are o atitudine pozitivă față de grup și față de educatori, îngrijitori, cadre didactice, el va fi deschis și bucuros de tot ce i se întâmplă și va avea ocazia să fie fericit.  

  • Construirea unui model educațional, care să reflecte valori și principii  ale implicării noastre organizaționale în comunitate

Prin promovarea unor concepte și a unor servicii educaționale diverse, UNIKids va oferi comunității academice un model de responsabilitate socială, în relația dintre viața profesională și cea personală.


Skip to content